Molek's Tales

Si spune-mi care-i mai frumos

Am stat aseara pana s-a scurs toata energia din mine si din telefon. Am avut impresia ca dorm langa un gard de la CET sud. Si miroase ca langa aragazul mamei de pe vremea ailalta, in care avea si rol de semineu din lipsa de  alta sursa de caldura. Am scris o seama de idei pe telefon. Sunt chiar multumit de mine pentru ca am avut in sfarsit o oprire in care am avut pornirea sa mai scriu cate ceva. Sunt de atata vreme pe drum si totul in fata-mi se schimba de am impresia ca mi se va scurtcircuita neuronul singuratic.  Am impresia ca voi uita tot si nu vreau asta. Ma simt ca in momentul in care iti spui ca nu mai notezi si acest nimic, ca nu o sa uiti atata lucru si ghici ce? Trei secunde mai tarziu cauti disperat ce stiai sigur. As vrea sa fac un film al drumului, dar am numai camere 2D cu mine. Eu vreau una de 17D. Sa arate imagini, sa arate maretia desertului si imensitatea muntelui ce trece pe langa calator. As vrea sa retina privelisti si mirosuri (dar nu pe toate), dar cel mai mult as vrea sa retina sentimente. As vrea o camera de trairi. Un film de simtiri. De astea imi e frica sa nu dispara. Pe astea vreau sa le pastrez cat mai mult. Probabil ca le voi mai compara vreodata pe cele extreme (ca cele din vamile iraniene) cu ce va sa-mi vina in calea-mi viitoare dar numai extremele. Numai maximele le voi tine.

Continue reading

Continue reading

Am umblat prin Iran si iesirea mi-a facut figuri. Am vazut fata lui Dumnezeu in mana intinsa de un batran hotelier din marginea tarii. Am vazut frumusetea oamenilor de la intrarea in tara. Calmul agitat al oamenilor de peste tot, linistea de pe fata lor, eleganta femeilor ce reusesc sa treaca de barierele puse de legi. Peisajul, desertul nesfarsit si muntii din zari, lumea si locurilie, oamenii si toate cele ce au mai fost pe aici ma fac sa spun doar: Pe curand Iran ! Sa nu te schimbi ca eu mai vin sa ne vedem !

Continue reading

Nu imi vine sa cred. A cazut de nicaieri ca un palos. Ma simt deja incatusat si mi se invarte lumea. Imi vin in cap toti ce au zis ca voi muri pe drum. Imi vine in suflet disperarea si incapacitatea de a face ceva. Nici macar nu ma pot intelege cu omul asta din fata mea. Google translate sa traiasca dar are si el limitarile lui. E atat de linistit omul incat imi vine sa il spanzur cu capul in jos de biroul lui. Ma uit in jur. Australienii au plecat, francezii si-au luat zborul,  iar restul, localnici fiind, sunt realmente veseli si nepasatori. Ca mine in week-end acasa. De mine pasa cuiva ? Nici cat negru sub unghie. Peste tot e vineri. Dar la ei vinerea e duminica noastra si e nitel cam liber. In vama in mod special se face liniste pe la 1.30. Ghici cat e ceasul ? Daca nu aveau problema aia de 2 ore cu sistemul de la stampilat pasapoarte poate aflam pana acum si treceam si eu cu australienii. Dar asa …. Am stampila de iesire din Iran, deci practic figurez ca plecat, dar nu pot iesi. Ma rog, eu pot iesi dar armasarul n-are voie. Trebuie sa dorm pe aici pe undeva. As dormi si in vama si pe jos si pe motor daca as fi sigur ca e totul in regula. Dar agentul vamal imi ia pasaportul, il baga in sertar si ma conduce la un hotel la 2 km. Sunt practic ilegal in singura tara de pe traseul meu in care imi doream sa nu am vreo problema.

Continue reading

E un du-te-vino continu in camera de hostel si asa suprapopulata de sforaitori. Asta cred ca face parte din metodele de schinguire a inamicului aplicate de jihadisti si altii ca ei. Dar aici suntem numai straini de locurile astea. Si atunci raman doua variante: ori au boxe bine ascunse cu sforaituri subversive ori ne lucram intre noi. Ar mai fi o varianta care are legatura de prostia si lipsa de somn si alte chestiuni dar nu va fi mentionata aici pentru ca eu sunt Perfectul, atat simplu cat si compus.  Nici nu am nevoie de ceas. Din ora in ora alti si alti turisti vin si pleaca spre diverse destinatii. Trebuie numai sa numar de cate ori m-am trezit si se face dimineata. Numai numar oi ca sa adorm ci oameni ca sa ma trezesc. Am senzatia ca agitatia este de fapt in genetica iraniana si se propaga de pe strada in bazar si din bazar in hostel. Sau ordinea e alta ? Nu conteaza. Nu numai ca m-am trezit la 5  dar am si luat-o din loc. Trebuie evitat traficul cu orice pret.  E criminal sa incerci sa te strecori cu ditai magarul printre oitele chinezesti cu suflet de claxon. Toti par sa vrea ceva si cand reusesti sa fi atent realizezi ca vor numai sa fie draguti, sa salute, sa iti ureze bun venit.

Continue reading

M-am trezit la 6, brusc si iremediabil. Nici nu mai stiu daca de frica de iesirea din orasul furnicar, bazar de 1.5 milioane de suflete sau de frica drumului ce mai are sa vina. Ori  poate e numai de la galagia Oborului iranian. Sunt in Iran si mai am atata drum ca nici nu stiu cum sa ma mai gandesc la el. De fapt azi e prima zi in care ma trezesc asa cum planuiam de acasa.   E haos dar ma simt linistit. E un haos de care eu sunt distantat. E al lor si va ramane aici in timp ce eu imi incarc desagii si imi iau talpasita. Va ramane si batranul receptioner in visul cu frumoasa romanca si oamenii astia de pe strazi. Ramai sanatos Tabriz ca eu imi iau calabalacul si plec. Sper sa ne revedem. Ai grija sa nu te schimbi.

Continue reading

N-am carnetul de pasaj ca la noi e nesimtit de scump. Dar am vorbit cu Hussein al vostru. A zis ca se rezolva. Iranianul se uita la mine chioras. E cald dar transpiratia mea e rece. Zambeste calm. Imi vine sa il iau la palme cu tot calmul lui. Zice: ” Tu vrei sa zici Aldi nu Hussein” . Exact Aldi ziceam daca asa vrei tu… Il suna, vine, trecem de doua posturi de control si nenea Aldi stia de mine si stie ce are de facut. Imi arata un scaun si imi spune sa ma relaxez ca va dura doua ore din momentul in care ii dau pasaportul. Are chef de mistouri cu mine.

Continue reading

Dimineata a venit in luptele dintre propria-mi renuntare si frigul napraznic facut de dominicanul de doua tone. A mancat toata seara si a pornit aerul conditionat pe frig. Si apoi a mancat si telecomanda. Cu o plomba mai putin din cauza clantanitului m-am ridicat la 7 si ceva din pat. Aveam micul dejun inclus. Oua ochiuri bineinteles. Sunt un om cu o misiune acum. Stiu ca de aici bancomatele se transforma in mobilier iar visa si mastercard in unelte ale inamicului. Desi sunt suparati complet pe americani, dolarul ramane baza oricarei tranzactii. Asa ca trebuie sa fac rost de cash american. Intreb omul de la hostel de un bancomat si de un loc de schimb valutar. Ma trimite la banca pe care o vazusesem si eu ieri si de acolo ma trimite la un magazin universal.

Continue reading

Pana acum totul a fost bine. Chiar foarte bine pe alocuri. Deja grijile isi trag pijamalele spre culcare. Nu e dracul asa de negru precum pare vazut din departare, de acasa. Sa mergem mai departe atunci. Ajung in vama de iesire din Georgia prin care trec atat de repede incat nu imi amintesc nici macar cum arata. Fara prea multe cuvinte si fara discutii. Merci Georgia si tanti mama lu’Georgia si care mai sunteti pe acolo. Sa stiti ca eu mai vin pe la voi. Nu stiu cand, dar mai vin ca tare bine a fost. Data viitoare cred ca o sa stam mai mult de vorba. Vreo 2-3 saptamani de preumblari incolo si incoace cred ca ar ajunge pentru a spune ca am inceput sa vad tara asta.

Continue reading