Plecaram 9 din vaslui si cu majurul 10….. Vrajeaaala ! FALS !
Am plecat singur din Bucuresti si asta doar pentru ca iar am intarziat.
Credeam ca am reusit sa manaresc minunea de parbriz si sa nu mai incerce sa ma dezbrace mai abitir ca iubirea navalnica, dar cum am calcat cu cauciucul meu pe asfaltul lor de autostrada a soarelui a scos si parbrizul asul din maneca. Era sa imi iau zborul ca un balon meteo. Eram in urmarire asa ca imi tineam geaca cu o mana si cu ailalta trageam de gaz. Nu stiu de ce se zice ” de gaz ” ca eu nu am vazut la mobra mea nici o butelie. Le tine oare chitulate ?
Plecasem cu ideea de a testa mobritul pe muzica clasica in casca, dar nu am luat in calcul si factorul special si anume motorul. Canta tare oamenii aia pe muzica lui BietuVanat dar tot nu au plamanii unui Suzuki la 130 la ora manat de gaz. Si nici nu se poate urmari cursul operei si cursul traficului simultan. In prima parcare clasicii au lasat loc roakerilor batrani(muzica astora o stiam , nu mai aveam ce urmari. au intrat direct in fundalul sonor). In a doua am dat de gasca lui papuc (bineinteles ca iar am intrat pe la iesirea din peco pentru ca i-am vazut tarziu). Iepurila era pus la colt de chopperisti ca le scosese limba de-un cot. Dupa reluarea drumului Iepurila se transforma in ursul morocanos, se aseza in fata turmei de choppere, eu dea dreapta-si merseram agale pana in locatia evenimemtului. Langa Mamaia.
Acum, cine ma aude ca am fost la Mamaia deja arata o usoara grimasa de indoiala. “Tu la Mamaia ?” Am auzit de cateva ori in trei zile. Da, eu. Dar nu, nu e chiar Mamaia voastra. E aia de dupa fite. E aia de se vede “de treci codrii de arama”. E alta lume. Aici am avut rezervare la hotel de mii de stele cu trubaduri cantand suav la urechea noptii pana la ivirea zorilor. Aici gasesti oameni din toate breslele si ungherele. Aici am gasit nemti band bere cu romani, bulgari sau polonezi. Aici daca ai patru roti inseamna numai ca ai venit cu doua motociclete.
Ne-am gasit locul, ne-am pus cortul si ne-a cantat rockul. Am baut, am mancat si la un moment dat am hotarat in forul meu superior ca e cazul a se da stingerea.
M-am trezIt. A cinspea oara pe ziua de azi. In stanga, trenuletul Silviulescu pufaie ca in prima secunda dupa ce a pus capul jos. In dreapta chiar nu se mai aude nimic. S-a auzit folkul pana la a treispea ridicare de pleoape, pe la 5 dimineata. E cald deja. Usor sufocant. Au inceput rotile din creieras sa scartaie. E clar. Somnul s-a dus. Primele cuvinte dragastoase le primeste ceasul. De ce suni la 7.30 in ×#^$#@×# ma-tii ? (Cu cratima). Nu inteleg de ce fusese setat de Sfantul Duh la ora acea.
Asta e…
M-am dat jos din pat e improp
riu spus in lipsa patului. Dar dupa un mic dejun servit rapid in camping am luat-o usor la pas pe plaja spre partea “comerciala si de fite” a statiunii. Nu stiu motivele, dar la momentul acesta cel putin, avem o forma de plastic imbracata numai in fond de ten. Toata partea cea vestita e poleita si plina de baldachine, dar daca indraznesti sa te uiti in dreapta sau in stanga vei gasi invariabil cladiri ce nu vor mai fi terminate vreodata, santiere eterne si mizerie. Gasim cluburi extravagante langa hoteluri comuniste triste, cu oameni veniti probabil prin sindicat.
Am ajuns la un moment dat in locatia unde s-au tinut primele editii ale festivalului si am inteles de ce aceasta a fost schimbata. Se manelizase. La propriu. In locul in care acum cativa ani era sigla festivalului, acum troneaza (si in cazul asta cuvantul presupune mult haur) poze de cantaciosi manelistici.
Sa recapitulam: m-am trezit, am mancat, putina plimbare, ce urmeaza ? Sa mancam iar, zic. Intors la camping i-am gasit pe ailalti asteptand inca micul dejun la o terasa. Asa ca m-am asezat si am servit pranzul in tandem cu micul lor dejun.
Ne-am tarat satui catre corturile mari in timp ce toata populatia mobristica se incolona penrru defilare. Langa masa noastra niste bikeri din astia periculosi spargeau seminte si jucau table de am crezut ca am ajuns la blocul meu din Drumul Taberei.
Ca sa fie tacamul complet, dupa ce trecu Jesus pe acolo incepu o ploaia izbavitoare si spalatoare de pacate. Jesus asta de zic eu aveai impresia ca vine de la studioul lui Zeffirelli si de pe magarus s-a urcat pe cai putere. Deja cautam maslini sa ii pun in cale. Vederea lui mi-a pricinuit un val de meditatie interna cu tema: ” daca ar veni iarasi Isus ar mai fi crezut sau ar fi internat la balamuc ? ”
Am incheiat meditatia cu o gura de palinca si seara cu concert de la Zdob si Zdub.
In seara asta m-a prins oboseala atat de rau incat pe folkisti nu i-am auzit deloc iar sforaitul doar dimineata mi-a dat trezirea.
Am decis sa fim harnici si sa lasam autostrada chopperelor. Se anunta ceva ploaie dar n-ar fi prima data. Si in plus eu nu vazusesem Enisala. Asa ceva nu se rateaza.
O luam din loc si cand GPS-ul zice ca mai e nitel, prompt apare si cetatea. Din ce in ce mai aproape, asezata pe varful unui deal din care porneste si un nor negru. Nu vad nimic din ce ar parea drum si deja pare ca o lasam in urma. Gandeam ca intrarea te face sa o ocolesti ca sa ii vezi toate fatetele in toata gama de lumini, cand Silviu opreste si de
creteaza ca pur si simplu am ratat intrarea. Ne intoarcem si imi dau seama si de ce… intrarea e sub niste valuri de nisip cu pamant aduse de ploaie pe asfalt.
Ajuns la cetate, nu pot decat sa imi inchipui viata ce fremata pe acolo in vechime. Ghida ma scoase din reverie si ne intampina cu un “nu-i asa ca nu vreti ghid? “. Adevarul ca la ce vant se pusese pe noi, numai povesti nu vroiam. Dar nici ploaia nu vroiam. Putea sa o pastreze.
Si a-nceput. Pe drumul de la cetate la parcare a venit prima picatura. Pana sa ajungem la bidivi deja turna bine. Asa ca acum impartim spatiul de sub streasina toaletei publice cu 3 catei tristi.
Dupa juma de ora ramasese doar amintirea ploii prin sleaurile drumului curgand spre vai. Nu peste tot. La Babadag parea ca raul s-a mutat pe strada. M-am uitat dupa albia raului(poate e goala daca apa a luat-o pe bulavard la plimbare) dar n-o gasi.
Am ajuns in Bucuresti. E un sezon aparte. E momentul singular in care miroase frumos. Teiul acopera mizeria si gazul de pe strazi. Silviu face stanga, eu dreapta, ne salutam si oficial am ajuns acasa. Mai am vreo 2 kilometrii cand ma prinde din urma. Ma alearga de cand am fentat-o la Enisala.
Si cum Murphy ma si vaneaza de dupa toate colturile, nu prind nici macar un se mafor pe verde. Cand chiar am ajuns acasa aveam apa si in suflet. M-a prins, m-a diluat !
Leave a Reply