Despre Mestia mi-au povestit niste prieteni ca e frumos si de neratat. Si cam astea erau toate cunostintele pe care le aveam. Nu ar fi prima data cand plec asa caine surd la vanatorare. Am hotarat ca merita o incercare, chit ca va trebui sa ma duc si sa ma intorc pe acelasi drum. Macar o carmesc spre munte. Exista promisiunea unor drumuri interesante. Dar trec ceva kilometri si drumul o tine prin sate obisnuite unele cu altele si neobisnuite cu strainii. Viata curge molcom pe aici. Iar ma simt acasa. Arata ca prin sudul Romaniei. Toata lumea are o radacina in Teleorman. Axis Mundi arunca raze pana aici.
Vad si monumentul zombalailor sau nadejdea flescaita sau abstractionism comunist neinteles. Cel putin nu de mine. Dumnezeu cu mila ce vor astia sa zica prin statui. Am facut o poza cu mobretul si monumentul si am trecut mai departe. Ce era sa fac ? Dupa ce las drumul de Tbilisi in dreapta, incep usor sa urc si parca patrund in alta lume. Lumea aia de sus. Aia pusa bine, pastrata pentru zile bune. Aia de o arati numai celor ce merita la momente speciale.
Alora de o cauta cu lumanarea. De aia am plecat de acasa. Asta vroiam sa vad. Sa trag aerul pe nas si sa il respir ca pe un drog. E curat si aerul si strada si totul aici. E neatins. E verde. Totul Doar drumul schimba coloristica. As vrea sa iau cu mine ceea ce vad. Incerc sa inregistrez cum misca fiecare frunza cand creste, sa vad de ce raul asta de pe dreapta e asa si celalalt e pe dincolo. As putea face o saptamana si nici macar nu as ajunge pana sus. Pe de alta parte drumul e ca o alee ce carmeste si coteste si indeamna la joaca. M-as juca de as putea dar asta este Transfagarasanul vacilor. Nu au nici un stres. Strada asta e a lor si nu o impart. Nu le deranjeaza nimeni si nimic. Nu se dau la o parte nici cu trupele antitero. Daca vaca a gasit loc mai bun sub soare pe asfalt, isi va rumega tacticoasa mancarea si nu va fi deranjata de coloanele de masini ce o ocolesc si claxoneaza. Ai ceva impotriva ? Treaba ta, nu ai tu cum sa intelegi valoarea mea de vaca indiana. Fac ce vreau si nu ai ce sa imi faci. SIC!
Ajung in localitate. Dar cazarea nu reusesc sa o gasesc. Dau vreo doua ture si constat ca aproape toate casele poarta semnul de “Guesthouse”. E clar ca nu dorm in drum dar vreau sa gasesc hostelul ala ieftin despre care scria pe site-uri. Si cand ma apropiam mai tare GPS Imparat zice dreapta. Ai turbat ? Tu nu te uiti ? E un iaz de toata frumusetea dotat si cu doua rate. Nu trec neica pe aici . Hai sa mai cautam o varianta. Si asa ajung in curtea unor oameni. Adica 2 copii si o femeie. Vreau sa ii intreb, ei nu inteleg, dau sa scot casca si … azi chiar nu facusem genuflexiuni cu mobra. Ma amuza teribil pustiul mai mare ce insista sa ma ajute. Initial nu il las ca sunt si eu voinic si apoi imi dau seama ca pot sa ii dau ceva de povestit cand o merge la joaca. Ma ajuta si ii spun ca e erou. Ne facem si poze. Intreb de hostel. Imi arata casa vecina. Se vede treaba ca omul dupa efort explica mai bine de intelesera toti trei din prima. Dar ca sa ajung la hostel sunt 2 variante totusi: prin iazul ma sus numit si prin curtea de animale a familiei asteia. Pustii fericiti ca mai pot da inca o mana de ajutor calatorului, imi deschid portile ograzii si trec mandru cu bidiviul printre gaini si capre.Bravo ma copii! Multumesc !
Ma chinui sa parchez cat sa nu o mai adun de pe jos ca e numai nisip, vine unu si ma mai pune sa o mut de vreo doua ori pana e el fericit, iau cascheta si ma infatisez in fata proprietaresei ca un cavaler venit de pe front tinand coiful in fata reginei Victoria : “Paturi aveti ?” “Da, sus,” Pretul e pe la 10 lei romanesti. Si ma conduce. Deschid usa, arunc o privire si o inchid pana nu imi cade nasul. E plin de refugiati sirieni care cred ca au uitat sapunl sfant in Siria si nu vor sa foloseasca altul. In mijlocul camerei, cam pe diagonala, chiar la piciorul patului meu sunt doi care se roaga pe covoras. Nu am probleme cu alte religii dar imi inchipui deja cum m-as trezi si as arunca un papuc la 4 dimineata cand se pune de inca o rugaciune de ajungem sa facem scandal diplomatic-religios-refugiat in munti. Cer loc de cort. Imparateasa se uita atotcunscatoare la mine si zambeste “Nu iti plac colegii de camera? Nici mie” si imi arata locul de cort. Vreo 3 lei pe noapte.
Montez palatul in paralel cu niste biciclisti ajunsi inaintea mea dar au negociat pretul de am terminat primul. Iau geaca de promenada de la MetricMotion, geaca in care poti sa arati si bine si sa nici nu dardai ca un …om inghetat si purced la cautat mancare si celebrul vin al locului. Prima oprire e superfaina. Dotata cu crama si soi de vin propriu cu tot dichisul necesar unui cunoscator al vinurilor, imi serveste ceva intre tocanita si omleta si e foarte buna cu paharul de vin alb. Ma simt perfect. Mai fac doi pasi prin sat. Foamea nu a trecut totusi, parca nici setea, parca am simtit o picatura de ploaie, uite o terasa la stanga. Sa mergem. Abia trecu batranul pragul, ce mai freamat ce mai vant, vreme fix cat am mancat a turnat si Ăl de sus cu galeata. Paharul l-am golit deja in aer curatat de toate relele. Asa putem sa ne mai invartim o leaca. Am inceput sa urc spre turnuri. Astia nu cred ca s-au inteles si pace cand a fost sa isi faca un castel. Asa ca fiecare si-a facut propriul turn. Cred ca pe vremuri, valahul venit din tara cu paduri de tepe finisate cu cate un om, model toamna-iarna Vlad Tepes, avea impresia ca aici s-a ajuns la alt nivel. Astia au facut si afumatoarea deasupra. Sa se pastreze omul mai bine, mai chipes. Cica sunt de aparare. Cred ca ajutau prin distragerea atentiei . Nu stiai pe care sa il nimeresti intai. Ma ameteste atata gandire. Nu ma credeam in stare. Bun baiat, hai ia un pahar de vin la umbra unui turnulet. Meriti ! Ma uit atent si prin pahar imi pare ca e iar vorba de ceva dubios. M-am facut mic,mic de tot si am ajuns pe tabla de sah. Descopar ca langa ture a aparut un sat intreg. Da’ multe ture mai au astia nene… Strigam retragerea Aureliana spre hostel ca se intuneca. Ma atrage muzica. Urc pe terasa hostelului/comping. N-am ce sa fac singur si vreau sa vad ce se intampla. Sunt satul si mai vreau doar o bere ca sa ma pot retrage in vastul palat. Aici e o masa mare si plina de tot felul de sticleturi si o masa mica plina de sirieni. La masa si pe masa stau sirienii si se uita stramb la ailalti. Ma asez la cea mare si imi desfac si eu o bere.
Ea danseaza ca o naluca. E singura in lumea ei. Danseaza desculta si am impresia ca muzica ii urmeaza miscarile. E insasi Libertatea dansand desculta pe o terasa din varful muntelui. Isi invarte pletele negre in miscari atat de line si naturale incat imi pare aievea . E aici pot spune eu. Nu e nicaieri mi-ar spune ea. E nicaieri si e peste tot. E acolo unde gandul si nu pasii o duc. E vie si e aievea. Se simte o dezlegare in miscarile ei, se simte linistea data de o stare ce nu ii e naturala. Pluteste undeva deasupra noastra si aduna nori si stele. Ma asez pe banca si berea cat pe ce sa o ased pe langa masa. E ceva altfel cu fata asta. Se termina melodia si o pot observa in timp ce facem inventarul mesei. E mai degraba, sa zicem plinuta. E scurta si are o piele maslinie. Nu cred ca are mai mult de 22 de ani. Se incrunta si atunci realizez de ce imi pare cunoscuta. Ma uit la restul mesenilor si ii recunosc si pe ei. Sunt cei ce plecau carand turnul Babilonului, ieri cand eu doar ajungeam in Batumi. Facem cunostintea si aflu ca la masa suntem : eu, un belgian, doi nemti si doua iranience. Aici aflu o probabila explicatie a freneziei fetei. Pustoaica e copilul nemultumit de ieri iar creierul muntilor ii ofera o scena departe de regulile de acasa. Vazand bucuria cu care dansa in aceste momente imi dau seama cat de importante sunt libertatile oricat de mici. Nemtii si iraniencele am o banuiala ca si-au dat un soi de intalnire pe internet. Astfel prietena pustoaicei sta aproape de unul din nemti. Pare mai mare ca varsta si vorbeste mult mai bine engleza, are aspect elegant, pare ca are vreo doua mii de scoli terminate. Cel langa care sta e mai degraba genul golanasului care incearca sa para mai mult decat este. Sau poate doar vroia sa o vrajeasca pe domnisoara. Al doilea pare mult mai preocupat de capacitatile telefonului decat de ce se intampla in jur. Poate asta era si motivul imbufnarii de ieri. La masa mai e si belgianul ce are pe la 50 de ani si e impatimit al muntilor. De maine va urca spre culmi si se va intoarce abia peste vreo doua saptamani. Mai stau pret de doua pahare si ma retrag. Vecinii ciclisti sforaie deja si frigul s-a lasat ascutit. Am geaca de la MetricMotion pe mine si inca o data nu am de gand sa ma mai schimb. E buna la toate si la orice.
Leave a Reply