Ma trezesc nci nu mai stiu a cata oara. Tremur cu tot cu geaca, cu puloverul si cu sac de dormit si cu tot cortul. Tremur din principiu, tremur din temelie, tremur dintotdeauna si nu se va termina vreodata. Mi-a inghetat si sufletul. Am ajuns in era glaciara in timp ce dormeam. Frigul e infernal, e peste tot, e omniprezent. E imposibil asa ceva. Aseara totul era bine si nici macar nu simteam vreun dram de disconfort. M-am culcat visand la minunatiile ce mi-au fost perindate prin fata ochilor si gandul la ce va sa fie si m-am trezit teleportat la polul nord. Eu credeam ca ma duc spre desert. Nu se poate asa ceva … dar s-a intamplat.
Apare si prima raza de soare. Timida si de dupa colt de munte. Ai putea sa zici ca e floare de colt dar e ceva mai mult. E ceva ce aduce speranta caldurii. De acum nu va mai fi la fel. Am fost scos din mainile negre ale noptii frigului. A aparut si a doua raza. O sa facem un evantai in curand. Si o sa emita caldura evantaiul asta al meu. O sa fie bine imi spune Speranta. Credeam ca ai inghetat si tu langa mine Speranto asnoapte dar acum prinzi aripi ? E bine. E din ce in ce mai bine. Scot capul din cort si adulmec dimineata. In dreapta e un cort purtator de cuplu frantuzesc. Deja se cearta. Le-o fi inghetat romantismul ? Ma uit la cortul meu si maraie la mine. Vrea sa il strang. Nu am chef ba nene de tine. Mai e si ud ca un caine plouat. 
Nu am chef nici de mine de altfel. Te las. Vorbim mai tarziu. Ma tarasc sa caut o cafea. Macar asta sa imi aduca aminte de mine. Macar asa sa fiu aproape de cel ce am fost. Gasesc si ma asez la crasma. Cafeaua e un fel de apa cu aroma in care mai pun eu un plic de ness pentru a simti ceva. Bonus ! Cine sunt ? Nu mai stiu. Ce caut pe aici ? Dumnezeu cu mila. Nici asta nu stiu. In ziua de azi poti vedea atatea locuri fara sa te ridici de pe canapea si eu a trebuit sa plec atata drum sa vad cu ochii mei … Sa simt mirosul muntilor astia si frigul noptii, sa simt atat de putrenic bucuria diminetii si sa vad oamenii astia frumosi, copii ce te ajuta, zambete linistitoare de la necunoscuti. Vrei sa ai ce povesti nepotilor? Vrei pe dracu ! O faci numai din trufie ! Numai din dorinta de a arata ca esti si tu in stare de ceva. Sa te bage lumea in seama. Dar daca te iei la bani marunti nici tu nu stii ce ai facut. Ai umblat, ai batut drumul, ti-ai plimbat umbra. E clar. Azi am starea depresiva activa si nu stiu cum mi-o scot din fizic.
Ma apuc sa ma adun cu o durere in suflet. Soarele a rasarit pe de-a-ntregul si caldura m-a topit deja. Ma uit in sus, ma uit la varfuri si la turnurile din jur si as mai sta aici vreo trei-patru sute de ani. Numai noapte sa nu mai fie. Salut lumea ce pleaca. Si-au luat tot Babilonul ambulant si ii asteapta o masina. 
Pustoaica e iar bosumflata. A revenit la starea de copil nemultumit. Sa fiti sanatosi ! Ambalez cortul de nu mai are loc in propriul sac. Are o mandrie de deputat PSD: nu a facut nimic bun dar nu isi mai incape in piele. E ud si nu vrea sa se usuce in timp util. Asa o sa ramai, treaba ta, ca eu aplic legea junglei. Si l-am invins prin forta ca inteligenta s-a cam congelat, am pus-o la pastrare pentru zile mai interesante. Sa mai spun cum am iesit de la hostel prin balta ? Am accelerat puternic sa nu ma opresc in mijloc si singurul rezultat a fost ca am ridicat apa pana la si mai ales prin bocanci.O sa merg ud la picioare toata ziua. Poate se usuca sau poate ca nu …
Si cum circul pe baza de telecomanda si neuronul singuratic e plecat de acasa, ajung sa plec si eu din Mestia fara sa fac plinul. Nici nu mai stiu de ce. Nu aveau ei bezina, era coada mare, am fost eu prea boier ca sa am cash la mine ? Nici nu mai conteaza. Acum conduc mobretul ca un batran carmaci o barca in deriva. Sunt purtat nu de vant ci de inertie. Sunt dus la vale. Macar peisajul de ieri nu imi mai trece atat de repede prin fata ochilor. Si asa vroiam sa aprofundez miscarea frunzelor. Acum imi par ca se misca mai repede decat mine. Eu doar lunec. Numai ma duc incet la vale. Nici macar vaci nu mai sunt pe drum. E probabil prea devreme pentru ele. Acum urmaresc libelule Eu sar de pe o placa de ciment pe alta. Roata imi calca umbra si umbra calca verdele padurii. Ne imbratisam cu toti : eu, umbra si codrul georgian. eu tremur si el isi faflfaie frunzele. I se falfaie de mine. Ce treaba are el ca s-ar putea sa ma opresc sa il tin de povesti din lipsa de benzina ? Are multe de spus fara nici macar o vorba. Impasibulele ! Statornicule ! Tu cu tot verdele tau ramai aici ! Cat de dor o sa imi fi de tine ….
Pluti ca o naveta spatiala prin vazduh, caci numai vazduh mai era prin rezervor. M-a dus ca gandul lenes de dupa-amiaza pana la intersectie. La stanga o vazui. Statea singura acolo in soarele diminetii. Era insasi Izbavirea! Pompa de benzina. Am mai scapat o data de pana narodului. Am mai ratat o ocazie de a cunoaste oameni. De aici harta zice ca drumul e cam drept. Am un deja vu. Dar georgienii sunt aparte. Au totul altfel, v-am zis ? Nici macar alfabetul nu seamana cu ceva vazut pana acum. Si e tare frumoasa scrierea lor. Imi aduce aminte de cartile de povesti nemuritoare. Mai stiti prima litera din poveste ? Invartita si rasucita si bombata de nu semana cu alealalte ci mai degraba cu mantia in vant a lui Praslea. Acum inteleg perfect cum sta pisica aia si se uita in calendar. As fi in stare sa privesc ore intregi fara sa inteleg nimic. As fi fascinat doar de intortocheli, de rotunjimi. As putea vedea o poveste a vorbelor fara sa pot deslusi macar o slova. Si daca nici vorbele scrise nu le pricep, cum as putea oare pricepe autostrada lor ? Are o banda pe sens, e plina de camioane si e facuta din placi de beton. Nu ai cum sa depasesti. Nu ai unde sa te duci si oricum ti-ar zdrongani si sufletul. Muntii s-au cam dus. Plictiseala maxima este definitia restului de drum.
Dar nu. Nu te lasa georgianul asa. Cum sa pleci din tara plictisit ? Nu se poate! Si a presarat pe drumul asa zis autostrada o gramada de santiere. Adica mergi drept matale pana incepe sa ti se lipeasca genele si sa se prelinga ceva neelegant din gura si atunci el zice: HALT ! O iei matale pe campul asta din stanga si treci prin nisip si pietris si ce mai avem la indemana ca doar te duci la dracu in praznic si tre sa te antrenezi, Ai facut stanga? Bravooo, Mai da-i nitel inainte si apoi surpirza, Faci nitel stanga si apoi dreapta. Deja ma simt ca la cursurile alea de era sa dau peste instructor. La astia de gresesc, cred ca m-as opri in ciment proaspat. M-ar cimenta. As avea statuia mea in timpul vietii As fi ca Ana lu’Manole inauntru. Statuia calatorului de nerecunoscut.
Ajung in oras. O carmesc pe niste strazi ce ma duc la o cladire cu aspect vienez pe afara si pe dinauntru bloc din cele comuniste facute de rusi in Bucuresti prin 50-60. La etajul 1 e hostelul. Imi raspunde o domnisoara si imi da vestea trista : mobretul trebuie sa doarma in strada. Nu vreau asta. Cer internet si ea imi cere sa ma descalt pentru asta. Ma fata, au mai vrut unii prn turcia si plang si acum. Esti sigura ? Da. Bine… plec atunci …Las ca gasesc eu ceva …Pare mare orasul. Vine dupa mine si imi face oferta de nerefuzat: bagam mobretul pe casa scarii. Ei, asta e o premiera. 
Chiar si pentru mobret de cand e la mine. Hai ! Am avut chiar si noroc. Usa e mai mare cu vreo 2 centimetrii decat ansamblul motoret+cutiile laterale. Ma linistesc. Voi sta aici chiar doua nopti. Urc si ma descalt. Pe balcon normal. Acolo las si restul echipamentului furabil de pe mobret. Primesc o cinste neasteptata: receptionera imi vede tara de obarsie si ma conduce la o harta a lumii: “Esti primiul din tara ta venit pe la noiasa ca infige un bold in locul de unde vi”. 
Abia acu ma gandi, scriind randurile astea, ca ea facea un voodoo planetar sa ramana Georgia in frunte. Dar atunci totul parea ok si la locul lui . Asa ca am varat acul ala in Bucuresti, cam pe la cladirea Parlamentului. Nu mai e mult si se intuneca. Imi gasesc ceva de mancare si niste bere si revin la hostel. Suntem multi oameni cazati. De fapt, hostelul asta e un apartament cu multe paturi. Are vreo 3 dormitoare si in fiecare cate 10 locuri. In seara asta beau un pahar cu niste australieni, cu un vietnamez, o slovena si un american cu origini clar asiatice (ochi de japonez si aspect de jucator de fotbal american). Slovena e o pustoiaca ultra extrovertita care face din micul vietnamez si american suita sa princiara. O urmeaza peste tot, ii aduc vin, ii gatesc… de mai multe nu stiu si nici nu ma intereseaza. De departe totusi, cel mai agitat personaj este totusi vietnamezul. Are fata de tocilar complet dar imi spune ca e plecat de trei ani de acasa. Ba esti dus ? Da man! Si mai umblu inca! A batut aproape toata lumea. Planuri de viitor ? Cand s-o satura de drumuri vrea sa plece acasa. Daca de 3 ani sta prin hosteluri, asta isi va face si acasa. Patron de hostel. Bravo pustiule ! Bafta !
E dimineata, sunt in Tbilisi, vreau sa il vizitez si nu stiu de unde sa apuc problema asta. Nici macar o harta nu am. Ies din casa, salut mobretul inca adormit pe hol si o iau la vale. Am vazut eu undeva ca centrul orasului e facut dupa un rau. Si unde poate fi raul decat la vale ? E o strada saracacioasa dar cu mult trafic. Agitatie si case darapanate dar foarte putin oameni. Merge Neica ce mergea si cand colo ce vedea ? O scara ce pare ca duce spre o biserica pe care o vazusesem de departe si parea interesanta. Hai sa facem si nitica miscare. Urc, gasesc biserica inchisa si mai urc nitel si cand sa abandonez ca Bula dupa cele noua garduri ajung in varful dealului. ajung la tanti cu sabia. 
Ecaterina Teodorescu in combinatie cu Ioana D’Arc si cu o vasnica muncitoare a campului si-au combinat puterile si a rezultat Mama Georgia. E mare. O mama a tuturor. Are brate in care sa stranga orice georgian si pe toti odata. Cica nici macar nu e prima mama a georgienilor. Adica nu e prima statuie din locul si cu tema asta.
Sunt un explorator! Sunt un cautator de comori nemaivazute! Sunt unic, sunt inconfundabil si sunt in varf. Sunt deasupra tuturor si sunt neinteles. Nu-i nimic, imi spun. Nici eu nu ii cunosc pe oamenii astia. Nici limba si nici slova cea frumoasa. Ce or face ei prin casele lor, ce or vorbi, cum s-or uita la nebunul ala cocotat langa doamna mama lor pe deal fara telecabina pe caldura asta. E cald si vreau apa. Accept chiar si bere, treaca de la mine. Incep sa vad lucruri: podul Libresse in toata splendoara sa de aluminiu sta peste rauri si nu lasa picaturi de apa sa atinga oamenii. Pare atras in doua canale mari si negre. Cred ca incap toti aurolacii Bucurestiului in ele. 
Si goldean. E mult goldean pe aici. Avem pe stanga o biserica si o statuie imbracate becalian. E chiar statuia Sfantului Gheorghe. O fi vreo coincidenta sau e punctul de inspiratie pentru mioriticul pastor piperian?
E cazul, zic, sa cobor din inaltimi. Si cum poti fi mai elegant decat un print in propria caleasca ce paseste printre muritori direct venind dinspre ceruri? Am gasit si telecabina necesara. Nu e nimeni. Deja imi cresc sperante. Dar aflu motivul pustiului de aici. Se deschide peste vreo ora. 
Dezastru ! Maretul print o va lua la pas. S-a transformat din eroul singuratic in plaiesul obosit, scurs pe scarile infinite. La trap baiet cu tine. Apa mai tarziu … bere mult mai tarziu. Mai aveam cativa pasi pana la rau. Deja terminasem scarile si era numai mers spre vale. Bagasem capul intre umeri si aproape ma rostogoleam inert. Si ce se intampla cand faci asta ? invariabil iei pe careva pe sus de la viteza. Cine a fost de data asta ? Babilonul insusi ! Iar am dat de nemti si de iranience. Pustoaica e iar suparata. De altfel, numai micul geek e vesel in lumea lui. Imi arata telefonul ala de parca ar fi o minune a lumii. Mergem sa mancam. Niste pateuri si o cafea la pahar de carton, nu va ganditi la mai multe. Ne luam ramas bun iar. Una din iranience imi spune in gluma ca poate ne vom vedea iarasi. Ii spun ca totul e posibil mai ales ca peste cateva zile voi fi in Teheran. Sau cel putin asa sper eu. Imbufnata nu zice nimic. Nici in ziua de azi nu sunt sigur ca vorbea engleza. La revedere tie Babilon calator!
De acum mai am cateva chestii de bifat din ce vazusesem de sus, mai ales statuia de aur. In cautarea mea am descoperit ca langa zona noua cu arta si arhitectura relativa pentru mine, exista stradutele vechi si inguste, cu umbra si oameni. 
Am descoperit o zona de crasmulite in care as fi stat pana la ultima picatura de vin georgian de n-as fi fost singur. E un fel de Centru Vechi cu crasme boeme, cu un ceas imens facut din ce are omul prin casa si in general cu atmosfera vesela si neincatusata de zonele nou restaurate. Sunt frumoase si alea noi, nu ma intelegeti gresit. Chiar au un fel de personalitate. Bine, tevile/intrare in galerie/iesire de canal imi dau probleme existentiale dar nu prea mari.
E o stare pe care mi-o da orasul si nu o inteleg. Se simte influenta ruseasca in cladirile oficiale dar se simte si o Venetie pe malul raului si mai ales se simte apropierea turceasca in special si orientala in general in zona veche. E un ceva in zona ce ma fascineaza. Sunt sigur ca unele chestiuni sunt pur turistice dar sunt atat de bine innodate de existenta normala a localitatii incat par din veac acolo. Si cand iesi spre mahalale, te indepartezi nitel de centru, gasesti zona de case in care stateam si eu. Case mari sau blocuri mici, cum vrei sa le zici. Vreo patru etaje si curte interioara. Cladirile astea ma fac sa ma gandesc la Budapesta, vazuta de un calator interbelic. Daca iti arunci o privire mai atenta poti vedea si fatadele crapate, geamuri sparte pe ici pe colo si oameni mai degraba tristi.
Maine o carmesc spre Armenia, spre Radio Yerevan. Tipa de la hostel ma avertizeaza ca drumurile vor fi mai proaste decat in Georgia. Dar intotdeauna ti se spune ca in urmatoarea tara va fi mai rau. Vom vedea.
Leave a Reply