M-am trezit la 6, brusc si iremediabil. Nici nu mai stiu daca de frica de iesirea din orasul furnicar, bazar de 1.5 milioane de suflete sau de frica drumului ce mai are sa vina. Ori poate e numai de la galagia Oborului iranian. Sunt in Iran si mai am atata drum ca nici nu stiu cum sa ma mai gandesc la el. De fapt azi e prima zi in care ma trezesc asa cum planuiam de acasa. E haos dar ma simt linistit. E un haos de care eu sunt distantat. E al lor si va ramane aici in timp ce eu imi incarc desagii si imi iau talpasita. Va ramane si batranul receptioner in visul cu frumoasa romanca si oamenii astia de pe strazi. Ramai sanatos Tabriz ca eu imi iau calabalacul si plec. Sper sa ne revedem. Ai grija sa nu te schimbi.
Gasesc roibul nemiscat. Si-a gasit chiar o interlocutoare mica si cu ochi oblici si savureaza dimineata sub copac. Vrea o tava cu jaragai dar ii soptesc la ureche ca e deja cel mai cel printre chinezoaice si nu mai e cazul. Oricum o sa devenim noi insine un fel de jar incins si intins la drum. Ma mai chinuie si o raceala. Ca deh, asa sunt eu neom. Cum poate cineva sa raceasca pe aici ? Sunt 300 de grade pe drum! Nu am mai vazut un strop de ploaie din mezolitic. De acum doua tari … Si eu racesc ? Fenomenal tovarasi !
Sase sute de kilometri de autostrada nu par multi, dar peisagistica nu prea ajuta. E un desert continuu. Il privesc asiduu. Il privesc cu interes. Il privesc pentru prima data si de undeva am impresia ca ma priveste inapoi fata lui Morgan. E acolo. E vast. E definitia imensitatii. Ascunde mantia disperarii si ruinele multor nefericiti calatori ce nu i-au mai gasit capatul. Cu toate astea nu e ca ala de la televizor. Foarte rar se vad dune de nisip profilate curat. Desi nisipul este omniprezent nu este la fel de coagulat ca in Sahara si lasa chiar unele ierburi sa creasca. Daca desertul ala standard, african, saharian l-as vedea ca pe un corp ondulat, fin , proaspat epilat, aici avem corpul unei lucratoare la colhoz cu pielea fina ca un smirgher si epilata cu toporul.
Tot acum mai descopar ceva: tragediile mari stau in lucrurile mici. Sa va dau un exemplu al nimcniciei lucrurilor si existentei ratate de catre acestea: castile au terminat bateriile si soarele inca nu a aparut ca lumea. M-au lasat si fara coloana sonoara pentru traversarea infinitului. Numai roibul mai zice din pistoane un cantec suav si monoton pentru calator. Induce la bagat scobitori in ochi. Dar nici asta nu am(scobitori ca ochi mai am inca). Numai nisipul mai adie usor. Vine, ma saluta, si pleaca. Si ia o farama din pavaza mea exterioara drept amintire a trecerii. In ritmul asta pana in Turkmenistan o sa arat ca adus de garla, cu haine siroind in urma-mi. As arata ca un nomad invechit in drumurile lumii. M-am gandit chiar si sa pun stratul de la MetricMotion care sigur m-ar fi aparat de vantul puternic “Made in Iran” si totusi m-as fi copt la foc mic si uscat ca asta scoate si transpiratia. Sauna uscata la purtator. E buna haina asta, dar nu il face mereu pe om. E foarte bun mnealui dar nu pe aici. Nici nu stiu ce ar fi trebuit sa iau ca sa fiu eficient. Probabil o masina. Dar atunci ar fi fost ca si cum m-as fi miscat in televizor…. Nu le poti avea pe toate odata. Dar acum am ce am si sunt inca multumit. Plictisit ingrozitor dar multumit. Si mai ales mirat. Expresia asta mi-a ramas de cand am intrat in desert.
Zarea ma cheama. Ii simt chemarea si piciorul imi tremura. Deja visul ma face mare. Ma vad imens ca un zeu calare pe un leu albastru . Simt cum pot zbura si ma roade sederea. Sunt eu acelasi de zi cu zi dar azi ma mananca palma dreapta si nu vreau sa dau nimic. Vreau numai sa iau amintiri. Sa le smulg efemerului si sa le duc cu mine in viitorul meu. Azi, acum, in secunda asta roibul prinde viata si din strafundurile fiarelor se naste flacara cilindrului, impinge puterea Divinului si drumul se asterne in fata lung, drept, naucitor si liber.
Azi e zi de mers si cam atat. Nu am nici un alt obiectiv decat a ajunge din A in Teheran. Nici macar nu am nevoie de ceva. Numai de cate o benzinarie pentru ‘mnealui, roibul. Asta devine dealtfel si atractia zilei. Evenimentul. Iau contact cu localnicul normal, obosit de drum si toropit de caldura. De fapt toropit sunt eu ca ei sunt obisnuti. Si opresc la o benzinarie. Sunt trei Dorei si un sef mustacios. Baga benzina si dau roata motoretei cu randul. Nu vor sa deranjeze dar sunt curiosi. Mustaciosul isi dovedeste suprematia. Desi niciunul nu vorbeste engleza ma face sa inteleg ca vrea sa urce pe motor. Bine neica. Sui-te! Nu o face pana nu studiaza temeinic metoda si mai ales pana cand Dorel numarul 2 nu ii aduce telefonul sa ramana omul cu o amintire.
A doua oprire are dotare de varf. Un fel de supermarket/piata cu de toate si moscheie. Cumpar 2 fructe ca mai multe s-ar face tuica si aici se lasa cu temnita.nu se faca tuica pt ca e interzisa. Sunt oprit cu semne de proprietarul de magazin ce im intinde furtunul cu apa. Asa civilizatie nu am mai vazut nene … sa nu ma lase sa mananc nespalat…. nu ma aspteptam. Darrrr. .. nu asta era dorinta. Imi face semn sa spal motoretul ca sa se racoreasca. Pe caldura asta ? Pocneste inima-n el nene de raman sa car desagi in spinare prin desertul matale… multumim frumos dar nu acum.
Cu chiu, cu vai si mai ales cu aplatizarea posteriorului am ajuns cam la 65 de km de oras. A inceput o zona semi-locuita, semi-industriala. Cred ca se va termina in curand ca doar tre sa inceapa marele oras. Muicaaa incepuse deja. Asta e mare. E enorm. Si mai ales e agitat. Si Doamne (sau Alah ) cat e de agitat. Obosesc numai acum la gandul chinului de pe drum.
In general drumul a fost drept, deci fara de treaba pentru GPS-Imparat. Dar la singura curba la dreapta pe care ar fi trebuit sa o anunte, a decis ca s-a incalzit si nu mai vrea. M-am oprit si l-am descantat. Ce ii poti face ? El si numai el a putut decide ca nu am mers destul si as putea sa mai sorb o gura de trafic de pe aici. Asa ca am mai balotat vreo 5 km de trafic de Teheran la ora de varf(de fapt cred ca astia stau tot timpul pe strada …mereu pare ora de varf)
Traficul e dement, v-am mai zis ? Semafoarele au rol numai de a opri masinile nu si pietonii. Prioritatile de orice fel se anuleaza din principiu si in general motoretele si pietonii sunt peste tot. Ca pieton, singura diferenta e ca atunci cand ai rosu te feresti mai cu spor. Am incercat sa fiu si corect. Cand ma plimbam am incercat sa astept la trecerea de pietoni sa se mai opreasca masinile sa trec si eu. S-au oprit trei. Dar nu ca sa trec ci ca sa intrebe daca vreau sa ma duca undeva. Recunosc nu fara o urma de rusine ca la primele traversari m-am ascuns dupa femei. Nu sunt mandru dar a mers. Dupa o zi poti deveni expert totusi in traversari anapoda.
Maine e zi de sedere dar mai ales e zi de pauza. Si nu orice fel de pauza . E pauza de limbi straine. Voi auzi din nou romana. Le-am scris celor de la ambasada si mi-au raspuns ca ma asteapta. I-am sunat in seara asta dar deja plecasera. Mi-a raspuns cineva care mi-a zis sa revin maine. Mi-a zis in romana si zau ca a fost bine. Maine ajung in oaza romaneasca din Teheran.
De dimineata nu mai pot suna dar dau o fuga pe acolo. Cat de departe poate fi ? Ma uit pe harta si imi pare chiar aproape de fosta ambasada americana. Doi iepuri dintr-o singura cartela de metrou. Cobor la metrou. In tara asta atat de speciala, la subteran nu ai voie sa faci poze pentru ca e obiectiv militar… si au vagoane speciale pentru femei si daca te iei dupa zvonuri circula balauri prin tuneluri ce te iau in spinare si te duc din statie in staie in sunet de muezin citand coranul si cand iesi de acolo ai un brau de dinamita de jur imprejur. Si realitatea iar bate fictiunea. Bate si multe realitati de prin marile orase pe care le-am mai vazut eu. E curat, e liniste si nimeni si nimic nu te-ar deranja. Treaba cu vagoanele pentru femei o inteleg eu cam asa : daca esti femeie singura te duci matale la primele doua vagoane ca se stie ca barbatii”e porci” si esti mai in siguranta acolo. Daca esti cu un barbat, chiar si numai un amic mergi unde vrei. Si am vazut treaba asta in drum spre ambasada noastra. Aici nu eram anuntat si prin urmare programat. Sau ma rog, cred ca ma anuntasem aseara portarului, centralistului din Romania ca aici nu auzise nimeni de mine. Asa ca am stat eu nitel pe la poarta sa vada daca pot fi primit. Imi luasera pasaportul inauntru la intrebari ca altfel ma lipseam dupa cinci minute de stat model vitel la poarta lor. Apoi verificat cu detector de metale de ziceai ca intru la FBI si am stat de vorba cu cineva ce banuiesc ca era consul vreo 5 minute printre niste zabrele. Omul fiind foarte amabil si … diplomatic. Dar de boala si de mine nici cu antibiotice nu scapi. M-am intors la ei si deja am simtit exasperarea prin interfon. Nu ne-am mai vazut . Doar mi-am recuperat sapca din curtea in care am stat mai multa vreme decat in ambasada. Si da si lupta si cauta ambasada americana. Si pe stanga si pe dreapta si poate inainte sau poate am trecut? Nu mai inteleg nimic. Intreb. Si sunt lamurit instant. E cam in partea ailalta a orasului ca nu inteleg nimic din slovele de pe aici . Nici macar cand sunt traduse. Nu-i nimic, mai vedem o data metroul.
Cladirea asta de a fost a americanilor nu e mare lucru. Si de vizitat poti vedea doar gardul. Dar povestea din trecutul locurilor transpira prin beton. Sunt unii din putinii pereti ce vorbesc, ce isi spun istoriile.. Prin ’79 baietii astia veseli s-au suparat pe americani. Dar rau de tot s-au suparat. Si au declansat ceea ce va ramane in istorie ca cea mai lunga luare de ostatici din lume: 444 de zile. In perioada asta 52 de angajati ai ambasadei au fost tinuti de catre sustinatorii ayatolahului Komeini. Acum cladirea este centru de antrenament pentru cei mai revolutionari dintre fiii revolutiei si numai gardurile mai spun povesti. Si din toate desenele alea de pe garduri socheaza modul in care simbolurile americane sunt reinterpretate, cum doamna cu faclia (care oricum stim ca-i frantuzoaica emigrata) are chipul mortii.
Sursa : https://en.wikipedia.org/wiki/Iran_hostage_crisis
Teheranul asta e asa, nu stiu cum. Nici nu stiu cu ce sa incep sa iti povestesc prietene! Poate cu oamenii atat de binevoitori, dar de iranieni ti-am mai zis. Poate cu amestecul de cladiri? Influenta capatata din toate partile ? Cladiri patratoase rusesti langa moschei cu acoperisul rotund acoperit cu mozaic facut de Sisifi batrani langa parcuri si langa insiruiri de magazine. Poate despre bazarul cu nebunia sa ? Locul acesta care atrage ca un magnet dar care iti da un sentiment de teama de a intra in multimea de oameni si a nu mai gasi inapoi calea spre lumina. Vin si se duc intr-o viteza si cu o precizie ametitoare. Le fac o poza peste capete ca inauntru nu am curaj sa ma arunc. Nu stiu sa inot.Baile de oameni sunt specialitatea unui fost presedinte pe la noi, nu e pentru oricine treaba ast. Poate despre traficul infernal pentru europeanul de rand si atat de natural pentru ei. Poate despre partile istorice in care monumentalitatea unor castele este inlocuita la Golestan de o arta a detaliului iar aurul omniprezent la curtile europene este inlocuit de simple oglinzi ce creaza starea mareata si lemnul de abanos sau cine stie ce raritati aduse din tarile cucerite e inlocuit aici , la curtea Assasinilor de marmura. M-am vazut in oglinzile de 150 de ani ale acestui palat mai bine ca niciodata in viata. Daca nu esti atent te poate lua durerea de cap de la atata lucire. Nu cred ca am vazut prea mult aur, semn ca valorile lor sunt altele. Poate, prietene, vrei sa vezi cum arata comertul si cum arata bursa in trecut. Atunci ar trebui sa vezi bursa valutei dusmanului. E o adunare si o gramada dezorganizata pentru un venetic. Ma invart fascinat jumatate de ora cu ochii la spectacol ba chiar imi iau si de mancare sa nu obosesc privind. In primul rand trebuie mentionat ca sunt cel putin doua nuclee. Case de licitatie cum ar veni. Mai degraba streasini le-as zice eu pt ca ascunsi la umbra cate unei cladiri, cocotati pe cine stie ce margine mai larga sa le permita agitatia sunt cate 3-4 dirijori. Unul striga valorile stabilite intai si ceilalti doi sub forma de mana stanga si dreapta aduna informatiile si mai stiu eu ce. Jos o adunare de vreo 40 de oameni se agita cu o miscare exact browniana schimband chiar si streasina. Cred ca astia au defapt un numar fix de dolari pe care ii tot muta. Pe dreapta e un nene. Isi trage sufletul istovit de lupta. Isi numara multumit teancul de prada. Il intreb care e treaba si raspunde in engleza dar ma si avertizeaza ca trebuie sa imi inchid geanta aparatului. Sa nu cada ca nu isi face probleme de hoti. Plec mai departe si mai bifez Aiazid tower. Un turn facut cu un scop ce mie imi scapa intr-o zona de autogara. Dar o autogara imensa.. Un smog invaluie maretii munti din spate si totul este cufundat intr-o mare de claxoane si motoare si motorete.
Nu prietene! Nimic din toate astea nu poate soca mai tare decat ea. Faptura de langa barbat. Femeia ! Ma nene, astia au incercat multe si au pedepsit femeile in multe feluri pe aici. Daca ar putea le-ar imbraca in prelata masinii. Dar femeia asta a lor ar putea sa faca intr-un fel incat si trista prelata sa fie eleganta. Am vazut mult mai multe “ninjace” (varianta de val in care se vad numai ochii) la Bruxelles decat aici. Si in atatia ani de cand trebuie sa poarte valul iraniencele au ajuns la o tehnica ce le sporeste intr-un fel frumuaetea. A devenit un accesoriu ce nu permite vantului sa deranjeze parul. Probabil imi voi atrage antipatia multor europence cand spun aceste lucruri dar femeia iraniana are eleganta in sange. Bunul gust e o calitate intrinseca a sa.
Ma intorc in oaza de europenism calatoricesc . Hostelul 7zile . Locul asta desi intr-o tara teoretic neprimitoare turistic este un furnicar continuu. La orice ora din zi si din noapte aici usa se deschide si intra cate unul cu cate un ruxac mai mare decat el insusi. De fapt cladirea e formata din 2 camere cu baie la parter, unde sunt cazati masculii si probabil acelasi lucru la etaj pentru doamne. Plus o curte cu o masa lunga si un colt acoperit pentru patul hostelierului din tura. Din cauza impartirii asteia sotul si sotia sunt separati pe perioada sederii. O alta trasatura interesanta e ca femeile stau in curte cu capul descoperit si isi iau baticul precum un lord englez bastonul in ultima secunda inainte de a iesi pe usa. Aici o itaianca cu aspect de englezoiaca, pe la 35 ani declarati de ea si 50 banuiti de mine se cearta cu hostelierul. Motivul e supararea celui din urma ca europencele nu fac mai devreme copii si asteapta cariera. Spune ca a stat in Suedia cativa ani si a observat cu proprii ochi. Iranianul e calm si vorbeste. Italianca e calma si vorbeste. Iranianul vorbeste calm. Itaianca asculta si bate fin din picior. Iranianul continua sa fie calm. Italiaca imi sopteste ca daca era pe teritoriul ei conversatia, pana acum i-ar fi scos deja ochii, la propriu. Discutia e intrerupta de un nene la poarta. Vorbeste ceva cu iranianul si acesta imi spune ca e vecinul care se ofera sa gazduiasca fara nici un cost roibul la el in curte. Ii e frica, dar nu de hoti. Ii e frica de el insusi. Casa lui e ultima de pe ulita si ii e frica sa nu atinga roibul cand scoate masina. Ti-am zis ca oamenii astia sunt intr-un mare fel ?
Leave a Reply