Nu imi vine sa cred. A cazut de nicaieri ca un palos. Ma simt deja incatusat si mi se invarte lumea. Imi vin in cap toti ce au zis ca voi muri pe drum. Imi vine in suflet disperarea si incapacitatea de a face ceva. Nici macar nu ma pot intelege cu omul asta din fata mea. Google translate sa traiasca dar are si el limitarile lui. E atat de linistit omul incat imi vine sa il spanzur cu capul in jos de biroul lui. Ma uit in jur. Australienii au plecat, francezii si-au luat zborul, iar restul, localnici fiind, sunt realmente veseli si nepasatori. Ca mine in week-end acasa. De mine pasa cuiva ? Nici cat negru sub unghie. Peste tot e vineri. Dar la ei vinerea e duminica noastra si e nitel cam liber. In vama in mod special se face liniste pe la 1.30. Ghici cat e ceasul ? Daca nu aveau problema aia de 2 ore cu sistemul de la stampilat pasapoarte poate aflam pana acum si treceam si eu cu australienii. Dar asa …. Am stampila de iesire din Iran, deci practic figurez ca plecat, dar nu pot iesi. Ma rog, eu pot iesi dar armasarul n-are voie. Trebuie sa dorm pe aici pe undeva. As dormi si in vama si pe jos si pe motor daca as fi sigur ca e totul in regula. Dar agentul vamal imi ia pasaportul, il baga in sertar si ma conduce la un hotel la 2 km. Sunt practic ilegal in singura tara de pe traseul meu in care imi doream sa nu am vreo problema.
Recent Comments