E un du-te-vino continu in camera de hostel si asa suprapopulata de sforaitori. Asta cred ca face parte din metodele de schinguire a inamicului aplicate de jihadisti si altii ca ei. Dar aici suntem numai straini de locurile astea. Si atunci raman doua variante: ori au boxe bine ascunse cu sforaituri subversive ori ne lucram intre noi. Ar mai fi o varianta care are legatura de prostia si lipsa de somn si alte chestiuni dar nu va fi mentionata aici pentru ca eu sunt Perfectul, atat simplu cat si compus. Nici nu am nevoie de ceas. Din ora in ora alti si alti turisti vin si pleaca spre diverse destinatii. Trebuie numai sa numar de cate ori m-am trezit si se face dimineata. Numai numar oi ca sa adorm ci oameni ca sa ma trezesc. Am senzatia ca agitatia este de fapt in genetica iraniana si se propaga de pe strada in bazar si din bazar in hostel. Sau ordinea e alta ? Nu conteaza. Nu numai ca m-am trezit la 5 dar am si luat-o din loc. Trebuie evitat traficul cu orice pret. E criminal sa incerci sa te strecori cu ditai magarul printre oitele chinezesti cu suflet de claxon. Toti par sa vrea ceva si cand reusesti sa fi atent realizezi ca vor numai sa fie draguti, sa salute, sa iti ureze bun venit.
Dar prin tot haosul asta incerc sa imi fac drum. Am iesit de pe ulita hostelului si am realizat ca ceva nu e bine. Aha, te-am prins vrajitoare antentatoare! Ti-am gasit bomba cu ceas prin care vrei sa ma faci sa raman pe aici . Te-am prins la timp. Ce mai conteaza ca era sa ma autosabotez? Ce mai conteaza ca o combinatie de prostie cu alta combinatie de prostie au dus aici ? Ce s-a intamplat ? Pai sa ve zic. Am facut acasa o pseudogeanta in care tin numai sprayurile pentru lant. Am facut-o bine dar am prins-o prost. Cu un soricel din acela de plastic. Apoi a venit un alt “destept”, mai mare decat mine si a zis ca nu e bine. A pus un soricel mai mare. Ghici ce ? S-a dus si ala si geanta se ingramadea sa distruga cauciucul. Facuse deja un canal intre calea de rulare si laterala. M-a lucram incet dar temeinic. I-am schimbat locul si a ajuns pe post de pasager langa cort. Am scapat si de data asta. Rasuflu usurat. Pe de alta parte aparatoarea minunata de la lant, cand a decis sa iasa la plimbare a razuit si ea din cauciuc. Cam prin aceleasi locuri de aveai impresia ca s-au vorbit sau poate erau chiar puse de cineva sa faca asa ceva. Dar aici imi pare ca a avut castig mai mult de cauza cauciucul. Sper de la aceste 2 nimicuri sa nu se agraveze. In Iran cel putin ar fi chiar ciudat de rezolvat pt ca nu exista motocicleta peste 250 de cmc si prin urmare nici roti pentru magari carausi albastrii.
Sunt o vedeta v-am zis ? Normal ca sunt unicat in felul meu. Sunt atat de special ca nici mie nu imi vine sa cred. Toti vor sa faca poze cu maimuta asta de pe magar. La fiecare oprire am parte de un mic spectacol, incepe prin saluturi, eterna intrebare “de unde esti ? ” si tot asa. Intr-una din opriri beam apa cand vad cu coada ochiului trei copii. Pe la 10-12 ani fiecare. Vorbeau aprins intre ei dar clar privirile erau spre mine si gramada de fier albastra. Se impingeau unul pe altul si se inghionteau, se harjoneau si radeau dar le lipsea curajul. Intr-un final si-l aduna cea mai mica dintre ei si veni sa imi ceara sa faca o poza. Au acea atitudine de frica si nu imi dau seama daca sa ma simt foarte batran sau prea strain. Ar vrea sa vorbeasca dar eu sunt aterizat din alte lumi si limba comuna nu prea se gaseste intre noi. Totusi si-au luat inima in dinti si imi cer sa cam ies din cadru ca le stric poza. Doar roibul albastru e vedeta de data asta. La alta oprire m-am teleportat acasa. Ce au in comun desertul si Romania ? Oamenii. Sau animalele. Racadau reloaded. Racadau departe de Racadau. Oamenii sunt aceiasi peste tot si dorintele sunt cam la fel. Si astia vor cu orice pret sa hraneasca animale slobode, salbatice cum ar veni. Politistii la fel de agitati in incercarile de a inlatura oamenii si ursii. Pardon! Ursii aici sunt camile. Eu le vad prima data in viata in libertate, in elementul lor. Sunt intr-o gradina zoo in care eu sunt exponatul la care clefetitoarea camila (sau dromader mai degraba) se uita luuung la mine. Cu casca pe cap cred ca arat tare ciudat pentru ea. O secunda am fost interesant dupa care si-a vazut de treaba dupa suratele desertului. S-au dus pe langa sosea ca o turma de oi de Pipera.
De cand am intrat in iran, pe marginea drumului sunt vanzatori de struguĺri si felurite seminte. Dupa Racadau zic sa trec si prin dealurile Dobrogei si cumpar si eu. Sunt struguri de stafide si nu seamana deloc cu ce avem noi. Totusi imi aduc aminte de bunicul care reusea sa ne faca rost de asa ceva pe vremea lu’mpusctu’. Sa mai spun ca vanzatorul a vazut cum ma incurc cu banii si a zis ca e suficient (a renuntat cam la o treime din pret) ? Oricum in tara asta am renuntat si la un instinct de conservare si la alt simt de rusine si de cate ori a trebuit sa platesc ceva am scos toti banii din buzunar si i-am intins vanzatorului sa isi aleaga. La hostel, cu italianca si cu hostelierul facuse o mica lectie de denominare si am realizat ca e cam ca in .ro pana la denominare dar in piata tot cu rest imi da. Dar felul si firea oamenilor astia m-au facut sa las scutul de aparare crescut in atatia ani de lupta in pietele pline de romulani de pe la noi.
Apoi mi-am dat seama cam ce ar simti puiul in cuptor. Caldura vine de peste tot. Umbra este total inexistenta iar dupa ce am iesit din zona Khar Turan a inceput un vant cu adevarat turbat. Nu am mai patit niciodata asa ceva. Merg inclinat si ma doare fata din cauza puterii cu care imi impinge casca in obraz. Asta e cel mai mare terorist pe care l-am gasit prin Iran. Nu prea il intereseaza de sentimente si alte ornamente ci numai de sablare. Cred ca vrea sa mute desertul mai incolo fir de nisip dupa fir de nisip. Ba ! Gata , n-auzi ! M-ai tampit, m-ai zapacit ! Gata, ajunge! Si s-a oprit. Sunt zeu si comand stihiile. Sunt stapanul vantului si il trimit la plimbare ! Sunt emirul nisipului si ii dau ordine dupa cum vreau ! Si atunci, fara anunt prealabil si fara nici un fel de prevestire se intoarse vantul, se uita la mine, isi rase in barba de asa narod si imi mai trase o palma de fu cat pe ce sa ma darame de pe drum. Bine ma, am inteles! Raman un nimic. Nu mai sunt nici emir si nici altele. Numai lasa-ma-n pace. Se mai uita o data la mine, i se facu mila si ma lasa.
Stiti cum rade Dumenzeu de oameni? Ii lasa sa isi faca planuri. Al meu continea Khar Turan. Cica unul din cele mai mari parcuri naturale din lume cu tot felul de chestii de vazut pe acolo. L-am intrebat pe hostelier si nici nu auzise de asa ceva. Am mai cautat prin cartile celor de prin hostel si se pare ca trebuie sa ai programare si tre sa stai cel putin 3 zile si trebuie sa ai ghid. Si aia si ailalta si am recalculat traseul. Am intrebat in stanga si in dreapta si mi s-a recomandat un oras. Cica are vestigii si chestii bune de vazut. Asa sa fie atunci. Sa merg pana la Shahroud sa ma cazez vroiam. Dar o data ajuns gasesc un oras cel putin adormit, cu toate obloanele trase. Gasit, hotel, intrebat de pret, speriat complet. N-am mai auzit asemenea suma din Turcia. Cu marinimie mi-a zis omul ca imi da o camera de 3 paturi la pret de 2. Cred ca vede dublu omul asta. Neica nu vezi ca sunt singur ? Iau si mobra cu mine ? Oricum pretul e cat am platit pe 2 nopti la Teheran. Iesind din hotel ma lovi iar teroristul iranian care te pacaleste pana te trezesti cu bomba de gat. Deja m-am invatat cu asta. Stia chiar bine engleza si mi-a aratat pe harta mea unde mai sunt inca doua locuri de cazare. M-am dus dar nu am gasit niciunul. De hotel vorbesc. Nu am gasit niciunul din cele doua. Asa ca fac ce fac de mult: ma-invart ca o gaina fara cap. Dau iar de individ ce zice “Hai ca merg eu cu tine”. Si mergem si nu aveam sanse sa le gasesc nici cu mama nici cu tata lui GPS si nici macar daca imi arata cineva ca la narozii ai mai mari pt ca scria in limba lor peste tot si nici aspect de hotel nu au. La al doilea avea loc si imi arata camera. Jilava confort sporit. Nu am mai vazut camera asa de mica. Si baia la comun bineinteles. Pana sa intreb de programul de plimbare si mesele detinutilor mi se spune ca ar costa 3 dolari dar ca trebuie sa am aprobare de la politie ca sa stau in celula. Du-ta maaa ! I-am multumit binefacatorului care era total nefericit ca nu a putut sa ma ajute, am facut o poza si am plecat. Adica nu am avut probleme cu politia pana acum si sa ma duc singur la ei sa ii intreb daca nu imi dau si mie niste belele ? Tot trecatorul a sugerat si dormitul in parc. In Iran e o practica foarte des intalnita intre localnici. In parcurile mai mari sunt amenajate zone de camping si tot poporul isi viziteaza astfel tara. Am mai vazut un hotel mai scump decat primul si am reevaluat situatia: sa dau o gramada de bani pentru a vizita un orasel adormit , un fel de Videle, ce nu promitea nimic sau nu mai bine mergem la urmatoarea destinatie, aproape de granita si maine trecem direct ? Cu alte cuvinte daca tot dam un ban macar sa scutim o zi pierduta inutil.
Si asa am ajuns intr-un oras a carei denumire o uit intruna, dar daca va uitati pe harta e cu Q si e inainte de Turkmenistan pe dreapta. Drumul de la hotelul scump pana la orasul cu nume uitat a ridicat plictiseala aruncata de autostrada. In o suta de km am vazut atat dealuri incretite ca un caine chinezesc, dealuri (sau munti …) rosii verzi si galbene. La carte trebuie sa dai pagini. Aici dupa fiecare deal, dupa fiecare curba am dat cricul jos pentru a mai face cate o poza.
Orasul de destinatie e un vacarm general cu care m-am obisnuit deja. Dar este mai curat parca decat Tabriz si mai putin agitat decat Teheran. Pe de alta parte, femeile par mai acoperite si in general in negru. Caut cazarea promisa de GPSImparat si dau peste un fel de camin de nefamilisti, dar curat. Hotelierul pare betiv batran care din 79 incoace pare sa fi baut numai spirt strecurat. Imi spune ca are si loc pentru mobra. M-am lamurit cu camera. e ok. Hai sa cazam motoretul sa ma linistesc si eu. Il vad pe nene ca incuie hotelul si o ia pe trotuar iar eu cu roibul pe strada dupa el. Opresc juma de trafic dar nimeni nu e stresat. Intram pe un gang intr-o curte interioara si parchez. Imi iau bagajele si printr-un magazin ajungem iar la hotel. Constat ca in seara voi avea vedere la mobra in parcare. Constat de altfel ca toti cei care mai devreme dateau ocol, acum isi fac poze cu roibul albastru. Dar numai cei mai curajosi, mai hotarati pun o mana pe sa, in rest nu vor sa deranjeze nici un fir de praf. Unde sunt armenii de acu cateva zile sa ii invete si pe astia cum iese cadrul ala bun… Radem, glumim dar trebuie sa dau un semn acasa. La hotel nu au net si un apel e prea scump. Ies la plimbare si vad un magazin de electronice. Daca oamenii de p’aci au fost asa de buni pana acum de ce s-ar desminti? Am intrebat cum pot face sa am si eu putin internet. Si mi-au conectat telefonul la wireless-ul lor fara nici o problema sau cost. Am vorbit si am plecat. Dupa ce m-am mai invartit nitel, bineinteles ca am simtit nevoia sa mai aflu cate ceva. Asa ca am petrecut cateva minute pe post de caine la poarta magazinului de langa sa nu ma vada careva.
Leave a Reply