Intr-o saptamana pe la mijloc

Ce e pana la urma aventura daca nu lipsa certitudinlor ? Pe unde drumul batut si stiut se numeste altfel decat transport sau poate, maxim rutina ? De ce apreciezi in viata ceea ce nu vei sti din capul locului ?  Pentru ca pe exercitiile de vointa le vad ca pe o gimnastica pentru inima. Trairile ce te scot din monoton si rutina te fac sa traiesti. Si mai ales sa merite sa traiesti. Si asa incepui povestea asta pentru ca asa incepu si ziua mea. Sub semnul intrebarilor mai mult sau mai putin tehnice sau existentiale. Nici nu am plecat si capul imi e plin. De idei, de nervi si de incertitudini. Poate singura certitudine de fapt este ca mereu voi avea incertitudini.

Sa o luam de la capat. Acum ceva vreme ambreiajul a cedat nervos. S-a strans in carapacea lui si a zis ca el nu mai da drumul puterii catre roata. S-a facut el pacifist si cica nu mai da cu putere… Pur si simplu m-a transformat intr-un melc de 200 + 80 de kile. Si nu a facut asta in intimitate ci ca o veritabila englezoaica, De fata cu toata lumea l Vstromania.  Am dus-o la doctor, nu la psihiatru desi merita, ci la Silviu. Avem doua posibile cauze: una ieftina si una nu. Hai sa o luam de jos in sus : incepem cu aia ieftina si mai vedem.  Am schimbat cablul de ambreiaj. Daca tot ne-am apucat am zis sa facem meniu complet: schimbat filtru de aer si daca tot am ajuns acolo, curata si infamul motoras pas-cu-pas . Doar bateria maraie spre stingere. Sa o ignoram momentan. Nimic nu e testat temeinic, dar eu fac planuri. Mai am 2 zile inainte de preaviz. Mai am 2 zile pe care le pot face de concediu si mai am 2 zile de transformat in amintire. Libere vor fi acele zile , am decretat in forul meu interior si am anuntat si publicul (sefi de acasa si de la locul de munca). Dar incotro. e intrebarea ce se aude din public.  Nu  mai e mult din sezon. Deja ma uit la vreme si pare ca asta e ultima saptamana cu adevarat motociclistica. Pana aacum am dus Tiger-ul la drumuri mai lungi, pe autostrazi, putin enduro (unde s-a facut de ras arzand ambreiajul) . Dar nu am fost pe circuit. Si Prejmerul e aproape . Si poate e si gol acum. Si dau si un telefon. Si ma asteapta . E duminica si scriu stand acasa la umbra paharului de vin. Umbra zilei de azi nu imi spune nimic dar peretele de facebook ce sta intre mine si peretele de beton ce admir imi spune ca toti prietenii au motociclit azi. Eu am ratat complet ziua. Unghia imi adanceste o urma mai veche de regrete din gat. Dar ! In week-end pot merge toti. Eu voi merge marti ! Caci ce este mai frumos decat Prejmerul miercurea ? Cine mai face asta ? Si pe peretele din fata-mi imi pare ca apare scris “cati ca voi ! Cati ca voi !” scris de eul din clasa a doua. Bine ca esti tu destept ba.  Vezi sa stergi ca daca te vede te omoara nevasta. Oricat de stafie esti tu.

Marti dimineata. Toate cele sunt pregatite, bagajul facut si eu sunt la usa . Toate sunt stabilite numai drumul nu-l stiu . Am batut de cand a aparut tigrul in cale-mi atat de des drumul Chieiei si al Buzaului cu Siriul sau incat nu le-as mai calca iarasi colbul. Am hotarat ca la 9 plec. Si daca nu imi vine nici o idee mai desteapta voi merge pe cararile batute. Voi merge pe Cheia. La 8.55 citeam ceva aiurea si vad ca cineva descrie o cascada pe la Vama Buzaului.  Ceva nemarcat pe harta ochilor mei. Mai mult, vad pe gps si un drum ce duce de la intrarea in Cheia direct la cascada. Asa sa-i fie traseul ! Am decis ! Liviu dixit !

Am ajuns la Ploiesti. Drumul acelasi . Paranoia proaspata. Am impresia ca merg incet. Am impresia ca nu trage mobra . Am numai impresii in cap. Numai cand vad ca viteza mea prin localitate are 3 cifre inainte de virgula tot testand motoretul, imi dau seama ca am numai pareri. Am impresia ca inca patineaza pardalnicul ambreiaj dar se pare ca numai neuronul singuratic s-a apucat de patinaj. Englezoaica isi vede de treaba ei.

Ca aspect sunt o struto-camila ce a trecut prin sifonier in viteza si a luat tot ce s-a lipit. Casca e buna. E alba si are sistem Jmecher de sunet. Dar abia o pot scot de pe cap. Nu stiu daca e capul mare sau casca mica sau numai capul e stramb. Eu v-am zis ca eu sunt singurul inorog in viata si acum am dovada: casca asta este dovada. Apoi vine geaca: nou-nouta . Am ateptat o luna sa ajunga de la mama ei din fabrica pana la mine. Are multe aerisiri pe care le voi aprecia probabil la vara de pe care nu nimeresc sa le strang acum. As pune si ceva scotch pe ele sa fiu sigur(ma mai gandesc daca lipiciul sau bautura…) . Problema e ca intre geaca cea buna si casca alba est piele. A mea. Si prin urmare merg preccum un testos in cautarea carapacei. La Ploiesti ma doare deja spinarea. Piesa de rezistenta sunt piesele ca sunt doua. Manusile ! Nu imi mai intra pe copite alea groase asa ca astea de vara permit vantului sa imi intre prin maneci. Cred ca a cautat si prin buzunare dar n-a gasit nimic si acum imi ingheata spinarea. Poti avea tot echipamentul din lume, Detaliile dau reumatismul.  In geanta legata de portbagaj regasesc un hanorac Pe care il strcor sub geaca in speranta ca il voi da jos mai tarziu. Nu se poate sa fie asa de frig toata ziua. nu asa era intelegerea. 

Dupa oprirea regulamentara de benzina de la Valeni de Munte facem si prima oprire oficiala la manastirea Suzana. Exista comitet de primire special pentru mine. Un caine ce ma priveste cu lene, ma studiaza cu atentie si dezamagit se muta la soare sa mai doarma nitel. Cred ca tigrul ii tulburase siesta matinala si  fiind trezit a constatat ca cel mai interesaant lucru e ca a ajuns la umbra. Un fel de dezvelire in somn varianta canina. E mare si negru si in soarele asta pare un calugar absorbit de gandurile vesnice , de eternitate si sacralitate. Trec mai departe si imi dau seama ca e o liniste tulburata numai de cate un camion de prin vale si m-as intinde sa trag un pui de somn  langa puturosenia de caine. Padron , sa meditam impreuna am vrut sa spun.  Atat indeamna atomsfera la cufundare in nimic, la cautarea adanca a eului prin nemiscare dusa pana la o cinstita sforaiala.  Dau o tura prin curte si citesc istoriile locului, admir desenele de pe pereti si continui sa ma gandesc la numele locului. Nu stiu de unde are manastirea asta numele dar in capul meu rasuna numai cantecul cela tembel legat de banane si suzane. M-a tampit lumea mea. Imi e rusine de cuvintele nerostite si caut sa plec cat mai repede. E pustie curtea, v-am zis.  Numai in biserica gasesc 3 bucuresteni (dupa nr masinii de afara) ce se agita sa aprinda lumanari la vi, la morti si pe peretele dintre ei.  Ma gandesc sa il avertizez pe caine sa nu il confunde astia cu ceva moaste si sa il pupe. Ma intreb daca le fac o baltoaca in cale o umplu ei si cu bani cu erau urmele neandertabucurestenilor de la Peria din Maramures. As face si eu un ban de benzina.  Dar lasa batai de campii si hai sa mai batem si drumul. Ca mai e din dansul. La 3 km de aici  e drumul cela vazut de dimineata pe harta. Pe harta e drum in realitate drumeag. Drumeag forestier.  Asa scrie : “Drum forestier, urmeaza o pastravarie”. E forestier dar nu cred ca a trecut numai ursul pe aici ca e cam batatorit.  Sa merg inainte ? O fi mai rau de atat ? Pana la urma tigrul stie de offroad. Tacanitul dintre sa si ghidon ar fi problema. Hai sa vedem totusi. Daca se-mpute ne-intoarcem . Macar e ceva nou. In mod neasteptat tigrul stie ce are de facut. Se descurca probabil si fara calator. Imi arata chiar niste chestiuni. El poate ! Eu atarn de el! Am descoperit totusi o problema neprevazuta: e frumos rau ma nene. In primii kilometri intalnesc niste taietori de lemne si gandul ma duce la scandalurile de la tv cu taietori ilegali ce ataca lumea.  Un fel de urs cu drujba. Ma uit la astia si nu par stresati de aparitia mea. Mai degraba as spune ca sunt amuzati de narodul care nu prefera asfaltul. S-au facut  si niste case prin padure. Multe din ele au semn de vanzare. Poate au fost ceva fonduri europene cand le-au facut sau dupa aceea ursul a trecut prea des pe la ei si au decis ca nu e cazul sa mentina relatia?  Haoleu ! Daca vine monseur Martin, eu sunt solo …. sa vezi ce invat eu tehnici de Carlos Sainz din mers…. calc-oooo !!!

25km-15km-10km-5km si am ajuns. De fapt e mai mult un fel de “verde stop ” mai stai pe loc . Ca din metru in suta de metri as face ceva poze. E frumos rau ba nene pana ajung. Nici nu ma mai interseaza de urs si culorile de toamna ma vrajesc precum o sirena pe un Ulise al pamanatului. Dar ajung . La cascada zic. Adica unde se termina neasfaltul si incepe CelNouAsfaltat . Se aude un cor de ingeri . Un aleluia vine din padure . Poate de la Suzana ?  Este chiar el , asfaltul ! Nu chiar pana in gura cascadei dar pe aproape. Daca asfaltul e un fel de pietris la gura cascadei si dansa e un fel de n-ar mai fi cascada. Pare mai degraba o scurgere de apa pravalita peste o panta golita de verde , ce lasa o chelie bogata la vedere. Un vecin neglijent peste o vale de pietre. Ca un rezumat de romanie din lumea apelor: dorinta exista, material avem, locu-i bun, dar nu sunt puse lucrurile cap la cap. Nu se aljniaza astrele. Daca te uiti prin spate se mai si vede o mare teava din care iese apa. Ce o fi vrut sa spuna oare autorul ?  Per total locul e frumos . Galagia e naturala , hidro chiar. Sunt puse mese si scaune si sunt frumos asezate la distanta de o manea, cat sa nu amesteci mirosul de mici cu pastrama vecina. Asa ca si cei 10 mosuleti de mai sunt in zona in martea asta de toamna se aduna cuminti pe o banca sa manance. M-au salutat scurt : ” buna ziua! Si la revedere! ” asa zjce si aparatul de cafea de la birou dupa ce imi ia banii. Ma simt urmarit de un securist ce tocmai s-a desconspirat din greseala. Securitatea este peste tot. Asa zic si plec. Mai dau o lupta cu gps-ul . Eu sunt de parere ca ma ocoleste vreo 25 de km si tot eu zic ca-s mai destept. Asa ca mai fac vreo 5 km de drum fara asfalt ca sa ajung la un loc pe care scrie ca drumul e inchis. Si nu m-ar fi speriat acel semn cat m-a speriat posibilitatea ca drumul chiar sa fie inchis la un moment dat in mod natural, surpat, inundat etc Si sa trebuiasca sa ma intorc. Si ziua nu mai e tanara cum as vrea. Si nici puterile nu mai sunt proaspete. Si daca as fi fost in vremea veche as fi spus ca nu mai am pozitii in aparatul foto , dar tehnologia mi-a luat asta scuza.  Asa ca drumul cel marcat si asfaltat este cel mai bun. 
Ma cazez la un hostel in centrul orasului Brasov pentru fenomenala suma de 38 de lei pe noapte. Las harnasamentul in camera si murgul in fata cladirii si iau la picior orasul. L-am vazut de multe ori in ultimii ani asa ca mai dau o tura prin centru in speranta a trei poze mai de Doamne ajuta , apoi sa mananc si sa ma retrag la cazare. Mi se spusese ca imi pot lua bere si pot sta in barul lor. Aveam sa descopar ca barul e usor inchis, e numai pt clientii hostelului , iar berea pe care o au e calda. Asa ca imi iau berea mea si stau la masa lor de unul singur. Ma gandesc ca o fi gol hostelul si nu voi avea interlocutor azi. Nu-i problema.  Apare numai un mos cu aspect american ce se vaita ca a pierdut toate actele si prin urmare tre sa stea in .ro pana face rost de altele. Prin urmare viziteaza Romania din plictiseala , in asteptarea actelor.  Vorbeste numai cu receptionera/barmanita si ma ignora. Imi vad de treburi. Apare si un nene, moldoveano vero dupa vorba dupa port, ce o roaga pe receptionera sa ii faca reclama. Adica el vrea sa mearga pana la Bran cu masina personala dar nu vrea sa plateasca benzina personal. Spera ca se mai combina cineva la plata. Femeia il trimite la bucatarie unde se aduna lumea. Omul e dezamagit, ca lumea nu il inghite ca ii pune sa faca liniste sa doarma el. Aha, deci mai e un loc cu lume. Ne mutat cartierul general si aflu ca la hostel se canta jazz in bucatarie la chitara si blockflotte. Si eu stateam jos ca narodul.  Un cantaret e italian altui frantuzean si fata ce ignora pe toata lumea in mod egal e nipoanca. Cantaretii vorbesc franceza intre ei. Am facut la scoala franceza si am facut si meditatii … si nu pricep nimic . Bine , nu chiar nimic, cam cat am inteles si cand am fost la un curs la medicina: prepozitiile. Pleaca francezul si aflu de la italian ca sunt cantareti stradali, el canta pe langa biserica neagra. A venit pe aici pentru ca acasa nu ar avea voie sa faca asta.  Poate ca e concurenta prea mare cu tiganii nostri si nu face fata la “Vocea strazii italiene”.  Daca se canta in bucatarie de ce ar fi liniste in camera ? A aparut un candidat maestru de sforaituri si sunt aproape de el si mi-am uitat dopurile acasa.  O sa fie lunga noaptea. 
Si credeam ca helpdesk inseamna ce fac involuntar la birou. Dar am facut toata seara helplife plus repara-i janghina de calculator cu un brasovean care nu stiu din ce motiv sta la hostel in “holyday”. E de aici dar lucreaza la Londra si a venit sa isi refaca actele. Din cinci cuvinte unul e englezesc pocit, ii numeste pe toti ‘man’ si in viata pare sa fi citit numai ce scrie pe ganterele de la sala.  Am vorbit  despre  toate si intr-un fel a fost o descarcare catre un strain care nu pricepe nici ce e cu el daramite cu al din fata. Un exercitiu de explicatii. Un tourette de vorbe din care amintiri voi avea putine dar pt care londo-brasoveanul mi-a multumit de multe ori. Poate chiar ma pricep la pilde ? Sa nu exageram ….  Pentru el pare interesant ceea ce spun in timp ce pentru mine e o ocazie de a-mi pune gandurile in ordine cu voce tare si public. Isi face aparitia prin bucatarie si receptionera in  chip de senioara explicatoare pentru o tanara. Patroanca arata ca sub freza model abajurVeorica 2018 umbla in blugi mulati iar domnisoara are  pantaloni albi si da impresia ca de aici va merge in club. A trecut doar sa ii arate doamna de unde se porneste caldura. Ma intreb daca n-am inteles eu menirea locului sau ele sau interlocutorii mei sau ce naiba ? Aveti o tura intreaga de vasnici spalatori auto si cantareti ai strazii si va preumblati asa ? O sa ma mai uit la stirile de la 5 . Poate va recunosc. Gata. La 11.30 strigam retragerea si speram ca ziua de maine va fi intr-un fel … dar deja se sforaie agresiv in doua tonalitati in camera. Macar mirosul te anesteziaza destul de rapid. Incep sa cad scriind . Ca somm nu poate fi numit.

Dimineata ma dau jos din pat la 7, desi m-am trezit de multa vreme.  Am dormit in reprize toata noaptea. Mai fac o plimbare de inviorare matinala , mananc ceva si plec la Prejmer la circuit. Nu de aia veniram ? Si am ajuns la circuit ca un copil in parcul de distractii. As fi fost in stare sa platesc si semnez fara sa mai scot casca numai sa intru mai repede pe bucata de asfalt. E numai al meu circuitul azi . Pustiul ce imi ia banii imi spune ca mai vin unii cu carturile pe la 4. Sper sa fiu plecat demult neica la ora aia. Am dezlegat armasarul si am inceput sa ne invatim in manejul cailor putere. In prima ora am stat 10 minute pe dreapta si simt ca ma cam ia ameteala. Stau cele zece minute pentru ca imi impun sa stau putin. Beau apa, mai schimb doua vorbe cu pustiul si o iau din nou din loc. Incep sa fac si progrese si tigrul arata numarul de cai in plus fata de vstrom . Vremea ajuta . E cald si bine. E cald cum numai la birou nu ai veea sa fi.  E bine ! Aud ca trebuie sa mai vina niste oameni sa se dea cu  carturi. Poate atunci voi face si eu o pauza mai lunga.  Am o aplicatie pe telefon cu care cronometrez ture si alte chestii. Studiez diferentele fata de vstrom si desi vitezele sunt mai mari, inclinarea e mai mica pe ecran. Apoi realizez ceva simplu: am telefonul  in buzunar, in trecut era pe ghidon. Iar masor mere comparandu-le cu pere.  In general Mecca inclinarilor este scarita. Dorinta e sa dai cu ea de pamant. Scanteia ochilor motociclesti iese atingang fierul de asfalt. Dar in cazul meu realitatea bate campii. Am dat cu cricul. Se pare ca e mai jos. Dar m-am speriat rau. Am avut impresia ca ma duc cu totul.  Culmea e ca am prins o usoara frica … Asa ca am mai dat o data. Interesant e ca reusesc nu atunci cand imi propun ci dimpotriva, asta ducand la o sperierura temeinica.  Un fel de soc venit de nicaieri . Apare si cainele de circuit. Se plimba agale. Pe margine, dincolo de asfalt. Trec prima data pe langa si imi arunca o privire atat de plictisita dar dotata cu o poveste intreaga: cati ca tine am vazut, Cati faceti galagie in cerc . Ce rost are viata asta? Va alergati si voi coada de fapt ? Tare ciudati mai sunteti. Si nici nu dai si tu ceva se mancare …Pe la orele paispe trecute fix decid ca am obosit. Nu mai intra azi . Plec acasa.

Returul se va face pe Cheia ca suntem in preajma , dar pe drumul asfaltat. Intoarcerea inseamna camionada. Dar editie internationala ca am stat cativa km buni dupa un turc dotat cu chipul iubit al lui Ataturk pe usile din spate. Interesant este ca dupa localitatea Cheia se evapora camioanele. Or fi luat-o inapoi sa vada ce timp scot si invers ? Pe masura ce ma apropii de capitala incep sa dispara de tot din peisaj aceste TIR-uri aidoma unor Yeti ramasi in munti.

In bucuresti ating si oglinda unuia. Iarta-ma neica de citesti randurile astea. Sper ca nu a patit nimic . Aveam 3 km/h si am ocolit oglinda din dreapta si mai era una in stanga si eram obosit si mai pot gasi scuze dar concluzia e simpla : sunt narod si gata.

Evrika ! Am ajuns acasa pe lumina. Am priponit calul de gard si am inecat ziua in paharul de final de zi. A fost un weekend bun… pardon mid-week bun ca maine e joi … si merg la birou. 

A doua zi am dus mobra la pravalie. La poarta a crapat bateria, apoi am incercat sa mai merg nitel si ambreiajul a semnalizat ca nu am scapat atat de simplu.