Nu imi vine sa cred. A cazut de nicaieri ca un palos. Ma simt deja incatusat si mi se invarte lumea. Imi vin in cap toti ce au zis ca voi muri pe drum. Imi vine in suflet disperarea si incapacitatea de a face ceva. Nici macar nu ma pot intelege cu omul asta din fata mea. Google translate sa traiasca dar are si el limitarile lui. E atat de linistit omul incat imi vine sa il spanzur cu capul in jos de biroul lui. Ma uit in jur. Australienii au plecat, francezii si-au luat zborul, iar restul, localnici fiind, sunt realmente veseli si nepasatori. Ca mine in week-end acasa. De mine pasa cuiva ? Nici cat negru sub unghie. Peste tot e vineri. Dar la ei vinerea e duminica noastra si e nitel cam liber. In vama in mod special se face liniste pe la 1.30. Ghici cat e ceasul ? Daca nu aveau problema aia de 2 ore cu sistemul de la stampilat pasapoarte poate aflam pana acum si treceam si eu cu australienii. Dar asa …. Am stampila de iesire din Iran, deci practic figurez ca plecat, dar nu pot iesi. Ma rog, eu pot iesi dar armasarul n-are voie. Trebuie sa dorm pe aici pe undeva. As dormi si in vama si pe jos si pe motor daca as fi sigur ca e totul in regula. Dar agentul vamal imi ia pasaportul, il baga in sertar si ma conduce la un hotel la 2 km. Sunt practic ilegal in singura tara de pe traseul meu in care imi doream sa nu am vreo problema.
Te urasc uneori bai viata. Ma pui sa incerc din toate si imi dai acum paharul asta al amaraciunii si disperarii. Te urasc bai viata dar te iubesc. Abia in momente ca astea imi dau seama cat imi esti de draga. In zbuciumul normal nu te vad, dar acum, in camera de hotel in care am ajuns, acum imi pari imensa si departe de mine. Abia camera asta cu aspect de celula vazuta la televizor imi aduce toata disperarea in varful sufletului. Nu stiu in ce directie as putea sa o iau, iar pana maine sunt ca si legat de hotelul asta.Ma duc unde ma duc doar ca sa ma intorc spre nicaieri. Cine sunt nu mai conteaza dar de aici vreau sa trec. Eu sunt eu , un roman, un narod, un tembel, un ratat si un vis si un rebel si un frumos recurs la libertate am in gand. Eu nu mai vreau nimic inafara de a trece mai departe. Eu nu mai cunosc timpul si viata. De la geam contemplu doar ceata. Dar aici e desert si inseamna ca ceata e doar gandul meu. E perdeaua sufletului ce nu mai vede nimic in zare, nu mai vede salvare si nu mai vede scapare. Sunt eu aici in camera asta sau e aievea ? Am murit si filmul se deruleaza dintr-o inertie lamentabila intr- o lume paralela sau trebuie sa ma-nalt si sa merg mai departe ? Sau poate am devenit un Lazar blocat intre lumi? Te rog dimineata sa-mi aduci liberarea si sufletul la loc. Te rog dimineata sa ma readuci la viata.
Iubire te vad cum nu te-am mai vazut nicicand. Te vad acum numai cu ochi ai mintii. Esti zambitoare si ma mangai jucausa. Esti pusa pe glume iar eu te-as sorbi dar iti soptesc numai un ” te iubesc” . Iar razi de mine si iar ma trezesc. Sunt tot aici in lume plecat si intre noi e ceva ce ne este peste putere. Incerc sa adorm imediat la loc. Doar , doar voi reusi sa te mai prind . Sa iti prind mana cea mica si sa te intorc, sa imi zambesti fastacita si sa te sarut. Buzele mele sa atinga sufletul tau si atunci sa devina un singur suflet, o singura strigare :”Lasati-ne sa fim noi !”. Ii dau un mesaj si ma suna. Incerc sa o imbarbatez si sa ma dau barbat dar imi dau seama ca pe buza nu e transpiratie. E o lacrima scursa ce se aseaza langa cea de dinaintea sa. Incerc sa dorm dar somnul e departe. Incerc sa gandesc dar imi e rau de orice gand. Incerc sa ma uit la TV dar e vorba despre razboaiele din Siria si de oriunde. Innebunesc complet. Trebuie sa fac ceva. Imi aduc aminte un amanunt : si anume ca nu am mancat altceva decat cativa biscuiti. Cobor la receptie. Nu mai e stresatul ce nu vroia sa ma cazeze mai devreme din cauza de lipsa de pasaport oprit in vama. E un batran. Are pielea arsa de soare si parul alb. Are miscari incete de bunic ce a vazut tot ce poate sa ii ofere viata, e poate spune oricand o poveste, ce are povata pentru orice ai vedea in viata. Stie tot ce se poate sti cat sa devina intelept. Intelege putine cuvinte in engleza dar imi pare ca nu are nevoie. El stie TOT. Intelege si pe cel mai de neinteles om fara de cuvinte. Nu avem nevoie de cuvinte. Imi intelege toate problemele citind in ochi. Si ochii nu cred ca au o limba ci numai un limbaj, o exprimare, o fata a sufletului. Stau in mijlocul holului hotelului cu bani intr-o mana si ma uit aiurea. Nu stiu ce vreau si nici cum sa spun asta. Cu un gest batranul cheama o doamna din spate care porneste arzatorul pentru gratar. Imi arata ce au de oferit si aleg ceva kebab si vreau sa platesc. In disperarea-mi vreau sa platesc numai ca sa fiu sigur ca nu am si alte probleme. Batranul imi face semn sa ma asez la masa. Imi atinge umarul cu mana lui si in momentul astalinistea se asterne. Nu are cum sa fie totul tragic. E numai in mintea mea povestea si maine vom continua drumul. Te agiti degeaba omule imi zi-se batranul fara sa zica vreun cuvant. Abia acum reusesc sa il vad. Abia acum imi dau seama cine e. Il cunosc imi pare de o mie de ani. In hotelul din vama din capatul lumii sta iarasi Dumnezeu. Dupa ce ne-am salutat in Armenia a venit sa ma aduca pe calea mea. E bunicul meu din Teleorman venit peste ani sa ma linisteasca precum in copilarie. Dupa masa ma intorc in camera si ma reintorc la fantazme.
La 6 dimineata ma dau jos din pat si incep sa strang bagajul. Nu ca as fi dormit prea mult dar de acum pot merge in vama sa vad ce se intampla. Am filme in cap cu politisti ce ma opresc si in lipsa actelor ma arunca in greaua temnita. Am cosmaruri cu agentul vamal ce sa va face ca nu stie nimic sau ca vrea mii de dolari si cate si mai cate probleme vad. Cobor si il rog pe batran sa imi cheme o masina. Ii multumesc pentru gazduire cum stiu eu mai bine, dar nici un cuvant din cate as putea eu sa spun nu ii trebuiesc batranului. Probabil ca stie cat m-a ajutat pentru ca asa cum am stabilit este Dumnezeu . Ma saluta si imi deshid usa la masina.
Ajuns in vama, mai stau vreo 2 ore pana apare agentul minune. E relaxat si zambitor, imi arata semne de ok. Ii zic ca am stres cat casa si incepe a rade. Imi mai ia echivalemntul a 10 lei, ca teoretic am dormit in vama si cica era un fel de amenda, dar ma ajuta sa schimb banii iranieni in cei turkmeni. Echivalentul a vreo 20 de dolari. In doua ore ieseam deja din vacarmul vamii iraniene si intram in Turkmenistan ca intr-un mausoleu pustiu pazit numai de soldati. Am stat si pe aici vreo ora ca nu era dechis ghiseul unde se plateste. Dar am trecut si pot povesti mai departe. M-a costat 87 de dolari intrarea dar era stiuta si asumata de acasa. Aici benzina e subventionata de stat, iar eu ca si trecator trebuie sa imi platesc subventia. Mi se da chiar si o harta pe unde trebuie sa ajung in vama cealalta. Probabil ca e problema daca te abati dar nu am e gand.
Leave a Reply