Si spune-mi care-i mai frumos
Am stat aseara pana s-a scurs toata energia din mine si din telefon. Am avut impresia ca dorm langa un gard de la CET sud. Si miroase ca langa aragazul mamei de pe vremea ailalta, in care avea si rol de semineu din lipsa de alta sursa de caldura. Am scris o seama de idei pe telefon. Sunt chiar multumit de mine pentru ca am avut in sfarsit o oprire in care am avut pornirea sa mai scriu cate ceva. Sunt de atata vreme pe drum si totul in fata-mi se schimba de am impresia ca mi se va scurtcircuita neuronul singuratic. Am impresia ca voi uita tot si nu vreau asta. Ma simt ca in momentul in care iti spui ca nu mai notezi si acest nimic, ca nu o sa uiti atata lucru si ghici ce? Trei secunde mai tarziu cauti disperat ce stiai sigur. As vrea sa fac un film al drumului, dar am numai camere 2D cu mine. Eu vreau una de 17D. Sa arate imagini, sa arate maretia desertului si imensitatea muntelui ce trece pe langa calator. As vrea sa retina privelisti si mirosuri (dar nu pe toate), dar cel mai mult as vrea sa retina sentimente. As vrea o camera de trairi. Un film de simtiri. De astea imi e frica sa nu dispara. Pe astea vreau sa le pastrez cat mai mult. Probabil ca le voi mai compara vreodata pe cele extreme (ca cele din vamile iraniene) cu ce va sa-mi vina in calea-mi viitoare dar numai extremele. Numai maximele le voi tine.
Acum spre exemplu simt o usoara frica amestecata cu o incredere oarba in oameni si o bucurie. Bucuria vine tot de la oameni. De la oamenii desertului, de la binefacatorii de aici care si acum, dimineata m-au vazut iesind din cort si m-au chemat la cafea si mic dejun. Si mai e frica, spuneam, de mosul ce m-a adus aici. Nu cred ca din rautate, dar daca din cine stie ce narod motiv ma uita pe aici ? A baut aseara si e mahmur oare ? Daca vine diseara, ce fac eu pe aici pana atunci ? Cum ramane cu programul meu ? Mai e si paranoia ce m-a prins de pe urma. Am lasat murgul albastru la oameni straini, printre dune. Daca nu il voi mai gasi ? Ce as putea sa fac ?
Imi fac toate gandurile astea si altele cate la un loc privind la Iad si band din cafeaua primita. Pe nesimtite un sunet acopera galagia focului etern si un nor de praf se apropie. Un scurt inventar: mongolii au trecut si oricum erau mai multi, Timur e mort ca acum mergem sa ii vedem mormantul, rusii au plecat … E mosul cu rabla lui de masina ! Trage direct la iurta. Se saluta ca vechi tovarasi cu cei prezenti si se aseaza si el la o cafea in cel mai natural mod. Ce mie imi pare neverosimil de generos, pentru mos e rutina pura. Imi face semne ca nu e rost de stres. Incepe sa semene cu un ardelean ars de soare. E un zambet de la o ureche pana la alta. Aflu ca trebuie sa ii luam si pe o parte din englezii ce au baut toata noaptea si acum dorm ca sardelele puse la afumat langa foc. E clar, cel putin o ora mai dureaza pana ridicam ancora. Asta e … mai iau o cafea.
Ma asez confortabil si gandul imi zboara la mosul asta. La viata lui. Spui ca nu esti suficient de distrat, ca te-ai plictisit, ca totul e monoton in juru-ti ? Ei bine, el a vazut probabil numai nisip in viata lui. A batut cei cinci kilometri de la asfalt pana aici pana a ajuns la fundul nisipului cu cauciucurile, doar ca sa aduca vantul alt nisip deasupra. Vara stau aici pentru turisti. Sunt 3 barbati si niste capre iar la un moment dat se retrage intr-un sat la neamuri. Ca un cioban coborat din munti. Dar omul asta nu a manat oi. A manat oameni. A carat oameni. Omul asta a vazut calatori, a vorbit cat a putut cu ei, a vazut lumea venind la el. Ca un static beduin ii asculta pe toti, ii vede pe toti si intelege poate cate ceva de la fiecare. Nu stiu daca stie macar unde vine Romania asta a mea, dar stie ca au mai fost oameni ca mine pe aici si ca au fost de treaba. Rade cand il intreb de englezi si imi arata semnul de sticla dusa la gura. De unde o fi inteles asta oare? Poate de la cei ce incep sa miste incet, incet langa groapa ? Omul asta e totusi linistit, e vesel, e deschis si doritor de vorba.
Pereti exteriori dotati cu Cielo pe care scrie Lada
Dar ce e mult strica. Mai apare o masina cu un caraus ce trebuie sa ia a doua parte de englezi. Soferul asta e agitat si vrea sa plece cat mai repede. Incepe operatiunea de ambalare britanici si cred ca pe vreo doi i-au strans cu tot cu cort. La 9 eram la motorul ce dormea linistit. Nici macar praful nu il deranjase. Ambalez si ies la drum cu gand de a face verificarea uleiului. V-am zis cu ce ma ocup ? Am facut mecanica la “Fara frecventa, seral” promotia “de dupa doua sticle de bere”. La baietii de la MetricMotion am avut parte de bunavointa lui Silviu de a-mi face cunostinta cu atelierul moto. Mi-am putut da seama doar ca nu e joaca treaba asta cu reparatul. Prin urmare si rezultatul analizelor tehnico-tactice de la fata locului erau de asteptat. Am constatat ca nu mai am ulei. Singura ce s-a bucurat a fost Paranoia. Dansa deja vede explozii de piese, gripari masive, carat de bagaje in spinare si toate cele, pentru ca bineinteles ca ulei nu am la mine. Am un filtru dar nu stiu cu ce imi poate ajuta in cazul asta. Nici oamenii de pe aici nu au. O iau usor la mers atunci, macar sa ajung aproape de ceva. De vreun oras, de vreo oaza, de vreo lume.
Motorul nu da vreun semn de oboseala, nu am vreun indicator neplacut. Merge la fel ca inainte constant si inainte pe panglica neagra dintre blonde dune. Incep sa visez in mers. incep iarasi sa ma vad acasa, sa ma gandesc la ai mei si mai ales la a mea. Imi e dor desi abia am plecat. Imi e dor de atingerea ei, de dezmierdari. O vad aievea cum vine in dans de cadana. Se uita la mine si ma ocoleste, se intoarce si ma ameteste. As vrea sa o prind si accelerez putin. Sunt aproape! O prind ! O atingere pe mana de dans de cadana. O atingere scurta de printesa sfioasa in trecere. O lume se imbina cu alta . Realitatea e … ca m-a atins telefonul ce mi-a zburat de pe ghidon. S-a facut praf ! Scanez situatia rapid: asta e kaput, mai am un telefon la mine, dar e o rabla chinezeasca, dar are gps , dar nu am avut bunul simt sa il configurez si nici nu stiu precis cat de bine mai merge …. si in orice caz nu pot face asta aici in mijlocul drumului. Pai si eu unde ma duc atunci ? Nici macar sa intreb pe cineva nu gasesc …. Sa analizam situatia : azi dam de dracu’. Nu l-am gasit la poarta casei dar il gasim pe drum. Ulei nu e, GPS s-a dus… ce mai urmeaza ? A, apa tot la mos in masina a ramas … Singura amintire despre drumul vazut pe GPS e ca mai trebuie sa merg vreo 180 de kilometri si apoi sa fac dreapta. Dar dreapta unde ? incotro? Ce mai e dupa ? Dumenzeu cu mila ! Hai la drum ca alta varianta nu avem . Cu plansul de mila pe marginea drumului nu inaintam iar paranoia ne poate chinui si in mers.
Dupa 180 de kilometri gasesc un oras intreg format dintr-o bariera, o statie de autobuz, un nene si niste indicatoar : cel de intrare in oras, cel de iesire si o sageata spre Hiva. Ma felicit ca nu am uitat de la mana pan’la gura si merg spre Hiva. Cel putin asa sper eu. Pe acolo o voi lua de la capat si cu scrisul gandurilor. De la zero barat, de la casuta lui Piticot trebuie sa merg iarasi. Nu am putut recupera nimic din telefonul zburator.
Asa arata 50 de dolari in bani uzbeci .
Trec si printr-un oras ca un Asghabat de Teleorman, adica posesor de cladiri albe dar triste. Imi pare mai degraba o mare ferma: Avicola Turkmenia. Nu m-ar mira. Dau si de orasul de vama ce e impanzit de constuctii noi si albe dar nu mai stau sa le pozez. Sunt sucarit din cauza telefonului. Gasesc vama. M-am uitat intr-adevar de doua ori la indicatorul ala si m-am gandit ca e un semn si faptul ca aici se termina drumul, dar imi e zau frica sa nu intru in curtea cuiva Cladirea vamii arata ca un palat. Gardul negru e strajuit de soldati tineri. Ma apropi cu teama si intreb daca incolo e Uzbekistanul de parca as intreba daca are un foc. Sa nu deranjez, zic. Imi spune ca da, dar acum e pauza de masa. Mai stai matale p-aci o ora ca mai iesim noi si vorbim. Si a plecat. Si am ramas singur pe acolo. Si ma ased la umbra unei cladiri abandonate. Probabil a existat o vreme in care drumul era batut de multi calatori si aveau ceva magazine ? Oricum zidurile paraginite imi par din alta lume fata de actualul stat, o relicva ruseasca in taralui Oz cel nou. Stau asadar si incerc sa mesteresc telefonul. Transfer cartela si imi dau seama ca e mai mica decat trebuie. Dar nu imi dau seama in timp util. Nu mai pot sa o scot si nici nu merge. E de bine. Apar doua masini. Una mica si veche si una noua de teren. Niste tineri vin spre mine si deja incep sa imi fac visele cele negre in cap. Dupa un minut aflu ca sunt valutisti si au speranta de bussines cu mine. Teapa neica. Nu am cash de nici un fel si oricum mi-a zis mie Emil sa nu schimb pe strada ca pot avea belele pe aici … Mi-au aratat chiar si marfa … juma’ de portbagaj de bani. Nu am vazut niciodata atata stiva si ma intreb cum de au curaj sa mearga asa, dar imi aduc aminte ca suntem in Turkmenistan. Nu se fura pe aici. In alta ordine de idei, nu stiu de ce , am impresa ca in Uzbekistan se scrie cu caractere chirilice. Ii pun pe baieti sa imi scrie pe o foaie numele orasului in care trebuie sa ajung, gandindu-ma ca voi avea nevoie sa compar imaginile . Se cam mira oamenii de cererea mea, dar imi fac hatarul. Hiva. Asa se scrie si la ei … Sper sa ma descurc atunci. Oricum orasul se gaseste sub mai multe nume : Xiva, Hiva, Khiva etc. Nu stiu de ce si nici nu am stat sa studiez.
Trece ora si ma prezint la poarta . Dupa ce imi cere un mic bacsis soldatul imi deschide (ii las doi dolari si merg spre cladirea mare din fata). Intru si sunt preluat de vreo 3 soldati si un fel de sef peste ei. Le dau actele si incep sa le invarta de pe o parte pe alta. Ceva nu e bine. Ceva imi va pune capac, ceva lipseste si o sa am probleme si la iesirea din tara asta. Ce vreti fratilor ? Harta, unde e harta ? Le-o arat pe aia facuta de mine acasa dar nu e buna. Vor acea harta…. Mai arunc o privire si o gasesc in caiet. Se ratacise. Rasuflu usurat. Ei o iau dar nu par linistiti . Se agita intre ei. Ce mai aveti ma ? Pai nu trebuia sa vi incoace. Trebuia sa te duci in nord, spre marea Aral, ca asa declarasi la ambasada. Si e mult pana acolo ? Ca pe mine asa ma aduse GPS-ul pana sa ii fac de petrecanie. Vreo 3 ore de mers. Ii arat telefonul, Ii arat ca sunt fleasca si ca nu mai suport soarele. Le zic sa gasim o solutie. Hai ca toti suntem romani pana la urma, nu ? Se invart ei si soldatul ce stie engleza pare ca ma ia sub aripa lui ocrotitoare, mergem sa verifice gradatul mobra si cand plecam de acolo imi spune ca mi-a luat partea, ca vroiau sa imi puna droguri in bagaje si as fi dat de belea. Si mult mai batea campii cu ce probleme as am fi putut avea eu daca nu era el, Nu imi dau seama daca vrea sa exerseze engleza cu mine sau vorbeste asa de fel sau vrea sa impresioneze sau l-a batut soarele in cap dar m-a capiat si nu am nici un chef de el. Salvatorul providential . Si tot circul asta pentru zece dolari ceruti spaga la final de fata cu toti ceilalti colegi ai lui si chiar si cu gradatul … De ce nu ati zis ma asa ? Ca pe langa armeni mai sunteti si ieftini … Haidi pa ! Ma duc sa vad ce vor urmatorii spagari …pardon, vamesi … In vama uzbeka domneste linistea si un soi de lene. Sunt 3 oameni ce isi beau cafeaua la umbra. Unul pare scribul, altul e pe post de caine de paza ca nu prea vorbeste si executa cu sarg, iar al treilea e creierul operatiunii. E clar ca ii voi deranja. Deja fac in gand monetarul sa vad cat pot decarta si pe aici. Ma pun sa completez niste hartii si trecem la controlul fizic al desagilor. Primul lucru ochit, de parca ar fi fost greu, este laptopul. Ma pun sa il deschid. Auzisem de la alti calatori ca ar cauta pornoace si eram chiar curios sa vad metoda. Am aflat ca daca fisierele nu aveau nume cu porn sau sex puteam cara terra de filme. Cardurile , tableta si telefoanele nu sunt verificate. Dar sarguinciosul a avut de lucru si e multumit. Nu a gasit nimic. Se ajunge apoi la o alta obsesie de pe aici : medicamentele si rostul lor. Daca Smecta si Nurofen au fost usor de explicat, parand ca si ei stiu despre ce e vorba, problema a fost tona de Omega 3 pe care mi-o prescrisese un doctor si pe care m-a pus sotia sa o car prin Asia. Numarul lor erau fix cu o pastila mai putin fata de plecare si chiar uitasem de ele. Probabil de aia pareau interesante, ca erau multe si galbene. Vazand ca nu pricepe nenea ce e cu colesterolul, ii spun clar : neica, m-a pus nevasta sa le iau, daca le vrei, ia-le tu. Incep sa rada toti si imi fac semn sa ambalez la loc calabalacul ca nu au treaba cu mine
Detaliile sunt totul
In primul metru facut mi-am dat seama ca am schimbat tara. Schimbi locul, schimbi norocul aici se traduce cu “Schimbi tara, schimbi asfaltul’ sau cum i-o zice chestiei negre din fata mea. Radeam cand am iesit din granita. Aveam gura deschisa pana la urechi cu gandul la vames si la pastile si era sa ma coste vreo doi dinti. Cand am luat prima groapa nici nu am stiut de unde a venit. Am crezut ca m-au impuscat din vama sau cine stie ce … Covorul de pe jos e negru, iar gropile tot negre. Dar ascunse bine. Mi-au clantanit dintii in gura. Deja se vede alta lume. Nu mai e pustiu. Drumul trece prin sate. Si se vede saracie. Asta e prima mea impresie. Si un gust de lume sovietica. O tristete rosie printre lanuri de bumbac.
Sunt numai 30 de kilometri pana in oras. Nici nu stiu unde sa trag, pe unde as putea gasi cazare dar ma voi descurca . Sunt sigur de asta! Ma invart putin si gasesc ziduri de cetate veche. Ziduri mari si galbene , de nepatruns. Poarta nu o gasesc si ma invart in continuare. Si sunt mari zidurile astea si tristete in jurul lor. Probabil ca pe la poarta sunt si cazari. Vad doua BMW-uri GS si ma iau dupa ele, desi e impropriu spus asta in conditiile in care pana am intors eu au plecat ele. Dar macar am gasit poarta si acolo vreo doua guest-house-uri. La prima usa la care bat raspunde un om inalt si imi spune ca mai are loc numai pe balcon. O fi vreun loc caruia ii spune balcon. Costa 9 dolari cu tot cu mic dejun si curte pentru mobret. Imi si arata locul de dormit . Este chiar balconul. E ok, e curat si am priveliste catre castel. Imi schimba si niste bani si pot sa pun capat zilei asteia. Mai mult de atat, inteleg chiar si cum se face de aveau oamenii din vama atata banet in masina. Pentru 50 de dolari primesc doua fisicuri consistente de bani locali .Paritatea e de 5 mii de bani locali la bere (sau la dolar ca e tot una), dar cea mai mare bancnota este de cinci mii de suomi.
Dupa apelurile regulamente spre casa facute de pe tableta ce capatase ceva internet, urmeaza bineinteles Silviu. Sa vad ce pot sa fac problemei cu uleiul. Ca pe mustangus turbatus tocmai pe aici il apuca foamea de ulei … Dupa cateva cuvinte am realizat inca o data daca mai era nevoie cat de narod sunt si cat de paralel cu mecanica motociclistica. Nu sunt in stare nici macar sa masor bine uleiul. A doua zi, la masurare conforma cu spusele lui Silviu de la MetricMotion aveam sa constat cu bucurie lipsa de probleme. Mai am de scos cartela din telefonul chinezesc. Am si unelte fine: o surubelnita maricica in comparatie cu suruburle , capatata de la gazda, si pila de la unghiera… Jumatate de ora mai tarziu si dupa doua beri am reusit ! Am reusit sa sparg si ecranul telefonului asta …. Facui treaba ..
Ce e de facut ? Vom vedea. Constat ca am GPS si in tableta. De acum voi merge ascultand drumul. Marcele da-i drumul la glas ca tre sa ajungem acas’.
Ai impresia ca deranjezi
O miscare gresita si s-a dus si rezerva de telefon calculata cu sarguinta de acasa. Rad ca prostul si nu stiu daca e de la berea bauta, sau de la ziua de azi, sau e pura dovada de nebunie, sau chiar o combinatie din toate cele de mai sus, sau… Pur si simplu rad. Totul imi pare aievea. Nu sunt eu aici si nu mi se intampla mie toate astea? Pana la urma nu stiu ce e aia a fi eu. Si totusi ce se mai poate intampla ? Ce mai pot sa futizez ? Ma voi descurca oricum. Dar si daca nu ma voi descurca ce ar insemna asta ? Ce se poate intampla ? Aloo, ala de sus! Eu cu cine vorbesc ? Imi dai si mie un semn ? Nu stiu vreun raspuns la intrebarile mele si la momentul asta nici nu ma mai intereseaza. Sunt extenuat de ganduri, de zi, de intamplari. Maine poposim. “Ajunga atata jaf la vulturi !” Maine privim orasul, cetatea si turnul lui. Maine ne mai invartim si printre oameni nu numai printre masini si agregate. Astazi mai am o singura plimbare de facut. Ma mana prea tare curiozitatea sa vad ce e dincolo de zidurile cele mari si dau o raita. Fac ceva pasi si ma intorc la inca o bere. Apare si un italian. Vorbeste intruna si rade si nu e stresat de nici un fel. E coafez in Milan si nu tace. Ma nene dar vorbeste intruna, soldatul ala din vama e mic copil. Eu stiu ca italienii vorbesc mult dar asta inseamna ca e rasa pura. Cred ca e in stare sa streseze si un italian. Trei cuvinte in engleza si doua in italiana si se mira ca nu il intelege alta lume in afara de mine. Pai nene, norocul tau cu neamurile latine ca ramaneai neinteles .Mai apar si niste francezi. Ea are ochii oblici de zici ca s-a mutat Parisul in Xiang Zu. Se pornesc multe discutii, mai apar si doi nemti.” Cenaclul Flacara- sectia internationala” nu alta. Eu inca am problema sufletului propriu ce planeaza peste curte, ce nu intelege daca mie mi se intampla sau nu.
Concurs de prostie de este pe lume, azi as fi fost imparat. Desi de acolo vin, ziua de azi m-a adus cu un pas mai aproape de Iad. O rupere de lume nebuna spre o mare de spuma. O lume adanca se ridica dispre lumea cea mica si atunci ma intreb cine sunt si de unde vin, ce caut aici si ce ma mana. Ma duc de ma-ntorc sau lumea vreau sa o vad dintr-un foc ? Ce am aflat pana acum ? Ce am vazut cu adevarat ? Ce-am aflat ? M-am vazut pe mine mai bine ? Am iesit un alt eu din lumea adunata in minte ? Sunt mai bun ? Sunt mai viteaz ? Sunt altul sau sunt acelasi cu aceleasi nevoi ? Nu stiu. Nu cred. Un virus doar a ramas in suflet ca un ghimpe intr-o coasta de primordial Adam. Nu mai vad norma. Nu mai vad scopul dansei. Lumea aceasta a dumneavoastra imi e din ce in ce mai straina precum imi devine si viata . Nu stiu ce sa fac dar nu mai sunt multumit. Voi trai prin amintirea unei luni de plimbari precum batranii din amintirea ostasiei sau traiesc numai pana la urmatoare vitejie ? Batranii isi raporteaza viata la acele momente militare ca o culme a vitejiei si nebuniei ? Si atunci, asta fac si eu acum, aici ? Asta vreau si eu sa spun ? Asta imi e vitejia, stagiul meu militar ? Viata de erou cu capa ? Ramane de vazut. E vremea de somn. Gata! Somn de voie pe balcon, de unde ma mut pe hol, pe canapea, spre dimineata, din cauza frigului.
Imi iau fata ce mi-a fost data de a fi turist. Ma uit in stanga si pozez in dreapta. Intru pe poarta cea mare ce in vechile vremuri era destinata nemuritorilor de rand. Calc pe urme de lume. De secole, Pe urme de beduini si de printi . De emiri si de El Zorabi . Calc prin locuri permise in vremuri numai regilor si incerc sa imi inchipui viata curtii. E o cetate mare ce pare inca vie. Chiar daca a fost inlocuit alaiul cu targoveti, ai impresia ca peretii astia vorbesc. Au o viata ce nu s-a mutat nicicand in muzeu. Intru intr-o capela si stiu ca e muzeu pentru ca platesc un bilet. Inauntru gasesc oameni rugandu-se si am impresia ca deranjez. Imi e rusine dar fac o poza pe ascuns si ma retrag. Parca e asteptat urmatorul conducator sa se aseze pe tronul acum liber. Ating jiltul si imi transmite furie, intelepciunea o vad stand langa cruzime. Incep sa imi inchipui executii si baluri in aceeasi curte. Zice-se ca orasul a fost facut de unul din fii lui Noe dupa potop, a fost parte din Iran, stat independent si a simtit din plin jugul bolsevic. Acum imi arata latura veche , din vremea independentei sale in timp ce aerul in afara cetatii este in rusa. Dar in cetate e alta lume. Intru intr-o sala si ma invart multa vreme in admiratie pura fata de oamenii ce au facut sala asta. Fiecare stalp, fiecare colt, fiecare bucatica de lemn e sculptata de parca bijuteriile intregii lumi s-au preschimbat in lemn si peste noapte sau adunat la sfat in acest palat. Mintea-mi o ia razna si gandul ma duce la intrigi . Or fi fost si pe aici povestile ca prin tari franceze ? Curtezane si printese, si canturi alese ?
Daca te iei dupa culoare iti pare ca nisipul a prins viata si s-a asezat bob peste bob si fir peste fir in forme de camere , de ziduri si de sali de tron. Mai putin atunci cand vine vorba de turnul din Hiva. E albastru si ii face concurenta cerului. Turnul arata bine si ma intreb de nu putem aranja si turnurile de la CET sud asa. Are cam 3 etaje inaltime si in varf, in vremuri apuse se cocotau muezini sa cheme lumea la rugaciune. Numai turnul asta singuratic din mijlocul orasului, din mijlocul desertului si tot a meritat drumul pana aici. Asteptarea viitoarelor zile creste. E o licitatie in care tot creste si creste mirarea.
Continuarea spre capatul drumului si inapoi, cand apare?
Asta ma intreb in fiecare dimineata in care imi propun ca voi mai scrie cate ceva pana seara.